În lumea interlopă au continuat războaiele şi în 2009 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

În lumea interlopă au continuat războaiele şi în 2009

de departe, cei mai titraţi au fost fraţii Sgârcitu, acuzaţi de mai multe infracţiuni de şantaj * "tentaculele" interlopilor s-au întins şi în cazul tânărului împuşcat de poliţişti de la IGPR, în timpul unei misiuni secrete de capturare a unui brăilean deosebit de periculos

Considerând că mai au încă multe de împărţit, interlopii brăileni s-au răfuit şi în 2009, pe unde au apucat şi cu ce le-a picat la mână. S-au bătut pe stadă, prin hypermarket-uri, restaurante, cofetării, în incidente fiind implicaţi de la cei mai mici şi până la cei mai influenţi membri ai grupărilor interlope. Nu au scăpat nici măcar liderii, care au fost atacaţi sau chiar ameninţaţi cu pistolul. De altfel, acest război al interlopilor a generat şi un scandal între instituţiile statului, între care o colaborare puternică ar fi putut duce la stârpirea afacerilor acestora. Totuşi, nu mai puţin de 16 societăţi comerciale şi AF-uri aparţinând interlopilor brăileni sau rudelor lor - luate în vizor de Poliţie şi Parchet încă din 2008, - şi-au văzut în continuare de treburile lor, mai mult sau mai puţin legale, pentru că Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) Brăila a refuzat cu încăpăţânare, timp de patru luni, să demareze controalele de rigoare, solicitate de anchetatori.
În 2009, pentru a treia oară în mai puţin de un an, Dumitru Oprea, zis Titel Crăcănatu, este atacat de personaje cunoscute în lumea interlopă brăileană. Dacă în 2008 acesta era vizat de Marian Dănuţ Soare (din Obor), acum a intrat în dizgraţia oamenilor lui Neluţu Stoian, fostul lui locotenent. În luna mai, actorii episodului violent s-au întâlnit într-o cofetărie de pe str. Gării, unde finul şi cumătrul lui Stoian au aruncat în Crăcănatu cu farfurii şi pahare. Atacatorii au fost identificaţi de poliţişti în scurt timp, a doua zi primind şi mandate de arestare preventivă. Iniţial, poliţiştii au fost sesizaţi de angajata cofetăriei "Poem Cafe", de lângă pizzeria "Bella Italia", că în incinta unităţii au pătruns doi indivizi necunoscuţi care au provocat scandal, intenţionând să-l agreseze pe unul dintre clienţi. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au descoperit că nu era vorba de un scandal oarecare, ci mai degrabă de o reglare de conturi între interlopi, în care victimă picase Crăcănatu. De altfel, oamenii lui "Neluţu" au revenit în atenţia anchetatorilor în luna septembrie, atunci când Sorin Pârvu a fost împuşcat de poliţişti de la IGPR în timpul unei misiuni secrete de capturare a unui brăilean deosebit de periculos, care este urmărit internaţional. Glonţul i-a intrat tânărului prin gât şi i-a produs leziuni grave. A doua zi acesta a decedat. Incidentul s-a consumat după ce poliţiştii au blocat în trafic autoturismul în care se afla Sorin Pârvu, având informaţii că acesta era folosit şi de urmărit, fără să vadă însă cine este în interior, întrucât maşina avea geamuri fumurii. Poliţiştii, îmbrăcaţi în civil şi cu cagule pe faţă, au coborât din maşini cu pistoalele în mână, moment în care victima, care era în maşină cu unul din fii interlopului "Neluţu", a crezut că sunt atacaţi de membrii vreunei grupări rivale. Atunci a lovit maşina poliţiştilor, încercând să-şi asigure scăparea, iar judiciariştii de la IGPR au făcut uz de armă ca să-i oprească, unul dintre gloanţe nimerindu-l în gât pe Sorin Pârvu.

Interlopii s-au războit în locuri publice

Cei 11 participanţi la scandalul petrecut la începutul lunii iulie, la hypermarketul "Selgros" de pe Şos. Rm. Sărat, sunt acum judecaţi pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice. Asta după ce agenţii de pază care-şi desfăşurau activitatea în "Selgros" au sesizat Poliţia Municipiului în legătură cu producerea unui "scandal public în care sunt implicate mai multe persoane". Oamenii legii sosiţi la faţa locului i-au identificat în parcarea magazinului pe câţiva dintre suspecţi, care vroiau să plece cu un autoturism "Peugeot", iar în interior pe alţi doi tineri, ce aveau asupra lor arme albe. Potrivit dosarului penal, scandalul s-a declanşat în momentul în care Alexandru Pîrvu şi Marius Bejan, membri ai unei grupări rivale, au dat nas în nas cu Vasile Petcu zis "Tică Valutistu" şi cu fiul acestuia, Alexandru. Despre Petcu, anchetatorii spun că este capul unei grupări interlope aflate în conflict cu cea din care fac parte sus-numiţii. Tot în public, însă câteva luni mai târziu, fostul locotenent al liderului grupării din Obor, Marian Dănuţ Soare, a fost ameninţat cu un pistol, în timp ce se afla într-un bar din centrul oraşului. Interlopul a scăpat cu viaţă după ce soţia sa l-a lovit cu poşeta peste mână pe atacator, care s-a speriat şi a luat-o la fugă.
În august, după două luni şi jumătate de arest preventiv, Daniel Buricea, fiul lui Spiru "Haret" din Vidin, a reuşit să îi convingă pe magistraţii de la Tribunalul Brăila că nu mai există niciun pericol dacă îşi "petrece" restul procesului în stare de libertate. El a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, fiind acuzat că, în luna mai, în prezenţa mai multor martori, ar fi ameninţat-o cu un pistol cu bile şi a lipsit-o de libertate pe Daniela Alexandra D., în vârstă de 18 ani, care se afla cu mai mulţi prieteni pe Plaja Lipovenească, unde venise să se distreze. Victima l-a acuzat iniţial pe Daniel Buricea şi de viol, însă ulterior şi-a retras plângerea penală, probabil de frica unor represalii. De libertate se bucură acum şi liderul grupării "Caţali" din Vărsătura care, luna aceasta, a fost eliberat după ce a stat mai bine de două luni în spatele gratiilor. Asta pentru că magistraţii Judecătoriei Brăila l-au condamnat pe Radu Bogăţeanu, zis "Romică", la 1 an şi 6 luni închisoare, dar cu suspendare, pentru ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, în urma scandalului de la restaurantul "Marinarul", produs din luna septembrie. Atunci, "Romică" s-a luat la ceartă cu un alt membru al grupării, aruncând cu sticle şi pahare şi distrugând mese şi scaune.

Fraţii Sgîrcitu acuzaţi de şantaj

Deşi anul acesta au scăpat de un proces, fraţii Sgîrcitu au acum pe cap altul, în care sunt acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, lovire sau alte violenţe şi mai multe infracţiuni de şantaj. Totul a început în ziua de 7 iunie, când Titi şi Ionel, împreună cu Ionuţ Agheboaie, au provocat scandal public în apropierea agenţiei Viziru a Raiffeisen Bank. Acolo, cei doi fraţi l-ar fi bătut şi şantajat pe Constantin Ciprian Geangu, de 29 de ani, care le datora bani la împrumuturi cu camătă, totalizând 8.000 de euro. Imediat după ce a fost arestat, în ziua de 23 iunie, la Poliţie s-au prezentat şi alte persoane care s-au plâns că ar fi fost şantajate de Titi Sgîrcitu, pe numele acestuia fiind întocmite alte trei dosare penale. Titi Sgîrcitu a fost astfel reţinut de 3 ori, pe parcursul a 2 saptămâni, însă ulterior a fost liberat sub control judiciar.
Pe parcursul instrumentării acestor dosare, procurorii şi poliţiştii, ajutaţi de către SRI, susţin că au descoperit că fraţii Sgîrcitu au încălcat cu rea-credinţă obligaţiile stabilite de instanţă. Potrivit anchetatorilor, Titi Sgîrcitu ar fi încercat să influenţeze martorii, cu privire la declaraţiile pe care aceştia urma să le dea, şi înainte de a fi arestat, dar şi după liberare. Din acest motiv, în septembrie, Titi Sgîrcitu a ajuns, din nou, în spatele gratiilor, după ce a pus în scenă o adevărată telenovelă legată de predarea sa la Poliţie. În ziua în care a fost încarcerat, Titi Sgîrcitu a sunat la redacţia cotidianului "Obiectiv - Vocea Brăilei", dar şi la Parchet şi la Poliţie, spunând că se predă de bunăvoie, deoarece nu mai vrea să fie "tăvălit pe jos". Sgîrcitu nu a apucat însă să se predea, aşa cum zicea, deoarece a fost prins de poliţişti în jurul orei 21.00, care spun că l-au depistat într-o maşină, în timpul raziilor derulate cu ocazia operaţiunii "Tunetul", ce se desfăşura de câteva zile în Brăila.


Costică Buricea, arestat în Spania

Deşi a fost capturat de autorităţile spaniole încă din luna februarie, liderul grupării din Radu Negru nu va fi extrădat prea curând, fiind suspectat de comiterea unor infracţiuni şi pe teritoriul Spaniei. Costică Buricea este acuzat, alături de alte persoane, de torturarea şi asasinarea unui cetăţean de origine chiliană, în vârstă de 30 de ani, care a fost găsit mort în apartamentul în care locuia cu chirie. Anchetatorii au legat crima de un jaf la o agenţie imobiliară de unde, în ziua în care a fost descoperit cadavrul, au dispărut 50.000 euro. Firma era amplasată în acelaşi bloc în care victima locuia şi era patronată de un om de afaceri la care aceasta lucra ca bucătar. Asasinatul a fost comis pe data de 4 octombrie 2008, într-un apartament situat într-o zonă rezidenţială din Isla de Roses - Girona. Victor Miguel G.R. a fost găsit legat de mâini şi de picioare, cu pantalonii în vine şi a murit în urma loviturilor primite de la atacatori, întrucât nu avea pe corp urme provenite de la arme albe sau de foc. La două zile de la crimă, autorităţile spaniole au reţinut un suspect, însă după mai multe investigaţii poliţiştii au ajuns la concluzia că cel pe care îl caută este, de fapt, Costică Buricea, care între timp fugise din Spania.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro