• iubitorii de teatru se vor bucura în acest sfârșit de săptămână de spectacolele “Familia TÓT” (regia Silviu Debu), “Gaițele” (regia Radu Nichifor) și “Steaua fără nume” (regia Cristian Ban)
Trei spectacole vor avea loc în acest weekend la Teatrul ”Maria Filotti”!
Vineri, 27 ianuarie - ”Familia TÓT”, de Örkény István (traducerea Constantin Olariu), regia artistică Silviu Debu. ”Familia TÓT” este cea mai nouă premieră a teatrului și al doilea spectacol regizat de Silviu Debu, care este și actor al teatrului brăilean. “În vremurile incerte pe care le trăim, «Familia Tót» este un text foarte actual. Situațiile prin care trec protagoniștii piesei ne arată că, din oricare unghi l-ai privi și de pe oricare parte a baricadei, războiul nu aduce nimic bun, niciodată. Violența (fizică sau psihologică) dă naștere mai devreme sau mai târziu tot la violență. Atunci când, forțat de împrejurări fiind, încerci să discuți logic cu un agresor în speranța că vă veți întelege, nu se ajunge decât la rezultate absurde și situații de un umor negru. Așa că, dacă din păcate agresorul nu poate înțelege de «vorbă bună», se cer măsuri excepționale, din care nimeni nu are de câștigat”, afirmă Silviu Debu, regizorul artistic.
Distribuție: Emilian Oprea (Maiorul), Zane Jarcu (Tatăl Tót), Monica Ivașcu (Mama Mariska), Corina Borș (Ágika), Adrian Ștefan (Poștașul). Scenografia - Sorana țopa, muzica live -Denisa Maria Stoian (saxofon), Iulian Marius Neagu (acordeon), Mario Robert ștefan (acordeon).
Sâmbătă, 28 ianuarie - “Gaițele”, de Al. Kirițescu, regia Radu Nichifor, spectacol la care toate biletele s-au epuizat.
Piesa “Gaițele” reprezintă una dintre cele mai valoroase comedii de moravuri din dramaturgia românească. Comedia s-a jucat pentru prima dată la Craiova de trupa “Bulandra”, apoi, în multe alte variante, pe mai toate scenele țării, având un succes enorm.
Acțiunea spectacolului se petrece “cam prin vara anului 1930”, în casa Anetei Duduleanu, văduva marelui moșier Tasse Duduleanu, casă în care bătrâna locuia împreună cu fiica cea mică, Margareta, soțul acesteia, Mircea Aldea, și două servitoare, Zamfira și Fraulein. Într-o casă în care dominau urletele, meschinăriile, egoismul și ironia duse la extrem, Mircea Aldea este un intrus, intrat forțat de împrejurările căsătoriei cu Margareta Duduleanu, care se macină încet, atingând pragul disperării.
Distribuția: Monica Zugravu-Ivașcu, Elena Andron, Ramona Gângă, Corina Borș, Dan Moldoveanu, Cătălina Nedelea, Florentina Popa, Sânziana Cristina Butoi, Zane Jarcu, Marcel Turcoianu și Adelin Ilie. Scenografia: Vioara Bara. Coloana sonoră: Cornel Cristei și Marian Ecmegian.
Duminică, 29 ianuarie - “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, regia Cristian Ban. Într-un oraș de provincie, personajele noastre par a duce o viață simplă, încadrată în tipare. Gara este un topos în care timpul devine măsurabil doar pentru cei ce au trăit mereu ancorați în el. Cu toate acestea, prezența pur enigmatică, în aceeași măsură realistă, a profesorului Marin Miroiu face ca piesa să graviteze în jurul unei stări profunde de neliniște. Viața intelectualului cu scopuri mărețe, reușește să fie zguduită de prezența Monei, o întreagă definiție a senzualității și a misterului feminin. Diferențele de percepție asupra vieții și a statutului social dintre cei doi ajung să fie doborâte de o iubirea proape inexplicabilă, o pasiune orbitoare ce ajunge să se stingă la fel de repede precum o stea căzătoare.
Distribuția spectacolului: Distribuția: Narcisa Novac (Necunoscuta, Mona), Nicholas Cațianis (Marin Miroiu), Dan Moldoveanu (Radu Udrea), Monica Ivașcu (domnișoara Cucu), Marcel Turcoianu (Ispas, șeful gării), Adrian ștefan (Grig, iubitul Monei), Blanca Doba (eleva Zamfirescu), Elena Andron (D-na Pascu), Ciprian Chiricheș (Ichim). Scenografia - Cristina Milea.
Foarte puține bilete mai sunt disponibile, lista locurilor libere putând fi consultată pe site-ul www.blt.ro.