Încă o echipă de fotbal patronată de administrația locală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Încă o echipă de fotbal patronată de administrația locală

Consiliul Judeţean Constanţa a decis, cu 20 de voturi pentru şi 10 abţineri, aderarea ca membru asociat la Clubul Sportiv "Fotbal Club Farul Constanţa". Actualul purtător de cuvânt al Consiliului Judeţean Constanţa, Gabriel Diceanu, a fost desemnat reprezentantul CJC în cadrul CS FC Farul, fiind împuternicit să semneze actele adiţionale la actul constitutiv referitor la statutul clubului. "În momentul în care se va opera la Judecătorie şi se va schimba statutul asociaţiei, va avea loc şi Adunarea Generală care va stabili ce se va întâmpla pe viitor la FC Farul. Condiţia pusă de Consiliul Judeţean Constanţa este de a avea două treimi din voturi. Momentan dorim să formăm o echipă competitivă, iar din sezonul următor să atacăm promovarea în prima ligă", a declarat vicepreşedintele CJC, Cristinel Dragomir.
Acesta a precizat şi faptul că gruparea constănţeană a ieşit din insolvenţă pentru că "cei care se puteau înscrie la masa credală nu au făcut-o, iar termenul de prescriere de cinci ani a trecut. Ca atare, tot ceea ce este aprobat, şi noi avem încredere în decizia judecătorului, este acest plan de organizare, care nu cuprinde datorii".
În cadrul ultimei şedinţe a CJC s-a votat alocarea sumei de 1,7 milioane de lei către fotbalul de performanţă, care vor fi acordaţi pe bază de proiect.
FC Farul este pregătită din acest an de Marian Dinu, fostul secund al lui Petre Grigoraş la FC Farul, CFR Cluj, Oţelul Galaţi şi Pandurii Tg. Jiu. Din vară există şanse ca Petre Grigoraş să devină antrenor principal.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro