Încă patru zile de înscrieri pentru tinerii care vor să urmeze o carieră în Jandarmerie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Încă patru zile de înscrieri pentru tinerii care vor să urmeze o carieră în Jandarmerie

• cei interesaţi trebuie să aibă diplomă de bacalaureat şi vârsta până în 27 de ani • dosarele candidaţilor se depun la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila

 

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Brăila (IJJ) precizează într-un comunicat că mai sunt încă patru zile în care tinerii care vor să urmeze o carieră în Jandarmerie se mai pot înscrie la concursul de admitere la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti. Doritorii pot completa formularele de înscriere pentru locurile disponibile în instituţiile de învăţământ superior până pe 27 iulie inclusiv, urmând ca dosarele să fie depuse efectiv până pe data de 4 august 2020.

Precizăm că la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza” sunt disponibile 43 de locuri pentru Jandarmerie. Astfel, 15 locuri sunt alocate Jandarmeriei Române la Facultatea de Ştiinţe Juridice şi Administrative pentru învăţământul cu frecvenţă - domeniul de licenţă “Drept”, programul de studii univeristare Drept, iar 25 de locuri sunt alocate la Facultatea de Jandarmi, pentru învăţământul cu frecvenţă - domeniul de licenţă “Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, programul de studii universitare de licenţă/specializarea Ordine şi siguranţă publică (din care 1 pentru romi, 1 pentru maghiari şi 1 pentru minorităţi). Din cele 25 de locuri, 20 sunt alocate Jandarmeriei Române şi 5 locuri sunt alocate SIE (Serviciul de Informaţii Externe).  Alte trei locuri sunt alocate Jandarmeriei la Facultatea de Poliţie pentru învăţământul cu frecvenţă redusă - domeniul de licenţă “Ştiinţe militare, informaţii şi ordine publică”, programul de studii universitare de licenţă/specializarea Ordine şi Siguranţă Publică (destinate subofiţerilor şi maiştrilor militari din MAI).

Pentru informaţii suplimentare, cei interesaţi se pot adresa jandarmilor brăileni zilnic, chiar şi sâmbătă şi duminică, între orele 8.00-16.00, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, de la Podul Brăiliţei. De asemenea, pot solicita informaţii la numărul de telefon 0239.619.380, interior 24407 şi/sau 24535.
“Dosarele de depun la sediul IJJ Brăila, unde se pot obţine toate detaliile privind concursul, urmând ca probele eliminatorii să fie susţinute în perioada 24-29 august 2020. Mult succes tinerilor interesaţi!”, se mai precizează în comunicatul Jandarmeriei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro