Închisoare cu suspendare pentru tentativă la omor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Închisoare cu suspendare pentru tentativă la omor

După ce a lovit un consătean cu o cheie mecanică în cap, în timp ce se afla într-un bar din localitate, un bărbat din Baldovineşti a reuşit să scape de închisoare. Autorul agresiunii produse la sfârşitul lunii ianuarie, Gheorghe Zaharia, a primit 3 ani de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat. Tribunalul Brăila i-a pus însă în vedere bărbatului, că, în cazul în care mai comite vreo infracţiune în perioada de încercare stabilită la 5 ani, riscă să ajungă după gratii. În plus, inculpatul este obligat să plătească Spitalului Clinic de Urgenţă "Sf. Andrei" Galaţi, unde a fost internată victima, şi Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, despăgubiri în valoare totală de peste 3.164 lei. Mai mult, inculpatul Zaharia Gheorghe trebuie să plătească victimei daune morale şi materiale în sumă de 37.500 lei, plus 1.000 lei chletuieli de judecată.

Potrivit anchetatorilor, între Gheorghe Zaharia şi consăteanul său Cornel Diacu, din satul Baldovineşti, comuna Vădeni, exista de circa un an "o stare conflictuală". Cei doi se certau ori de câte ori se întâlneau. Totul a culminat cu incidentul din ziua de 26 ianuarie 2009. În jurul orei 11.00, inculpatul s-a deplasat la un cafe-bar din localitate unde a consumat 300 ml. de vişinată. Văzându-l pe Diacu, a început să-l înjure şi să-l ameninţe, afirmând "că-l bate de-l omoară". Zaharia a plecat apoi acasă, dar s-a întors la bar în jurul orei 14.15, cu chef de scandal. Reprezentanţii acuzării au precizat că, după ce a mai dat pe gât o cană de vin alb, agresorul s-a luat din nou de consăteanul său, care stătea singur la o masă. Atât barmaniţa, cât şi un alt consătean, au încercat, zadarnic însă, să-l liniştească pe scandalagiu. Fără niciun motiv, acesta s-a repezit la masa la care se afla rivalul său, a scos din buzunar o cheie mecanică de 46 cm şi l-a pălit cu ea în cap, doborându-l cu scaun cu tot pe pardoseală. Concomitent, agresorul i-a mai tras lui Diacu două lovituri cu piciorul, apoi a părăsit cafe-barul. În urma loviturilor la cap, victima s-a ales cu "leziuni traumatice severe cu înfundarea oaselor craniene", fiind transportată, iniţial, cu o maşină de ocazie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. Ulterior, bărbatul rănit a fost transferat la Neurochirurgie Galaţi.

Gheorghe Zaharia a fost reţinut 24 de ore pe ordonanţă, fiind apoi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, însă propunerea a fost respinsă, agresorul fiind cercetat în stare de libertate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro