Votul este una dintre cele mai importante modalități prin care cetățenii își pot exprima opinia într-o democrație, un instrument prin care, teoretic, participi activ la construirea viitorului țării tale. Au trecut mai bine de 35 de ani de când am primit constituțional acest drept, și tot de atunci, conștiincioasă, mi-l exercit.
Nu întotdeauna a câștigat cine am vrut, dar ceea ce a contat cu adevărat este că am avut mereu de unde alege.
La localele de acum câteva luni am fost într-o mare dilemă, greu m-am decis unde să pun ștampila. Într-un final însă, mai cu strângere de inimă, am votat. (n. a. - ca să nu isc discuții inutile, reamintesc, eu nu mai votez în Brăila) Și, sincer, îmi pare rău! Îmi pare rău pentru că, de fapt, prin votul meu, nu le-am dat o șansă, ci, mai degrabă, apă la moară. Pentru că, mă enervează teribil când îi văd cum se bat cu cărămida în piept: ”pot să fac aia, pentru că m-au votat x cetățeni”, ”pot să fac ailaltă, pentru că am y primari”, ”pot să vă ignor, pentru că am z consilieri”. E ca și cum le-aș fi girat toată mascarada. Că de ani de zile mă tot întreb, oare până unde și cât poate să mai decadă clasa asta politică?! Și, după fiecare alegeri, ajung să constat, surprinsă: uite, domnule, că mai pot!
Circul ăsta regizat pe principiul ”adio, dar rămân cu tine”, adică rup alianța, dar rămân la guvernare, e o dovadă de nepăsare crasă, de lipsă de responsabilitate și de coerență. Dar celălalt circ, cel cu candidații la prezidențiale, chiar e bătaie de joc!
Și iată cum suntem, din nou, spectatorii naivi ai unei piese de teatru prost scrise, în care tot ce contează e interesul lor și cine face mai bine jocurile în culise.
Simt frustrare când văd atâta prefăcătorie!
Eu cu cea mai mare sinceritate vă spun: la prezidențiale, nu știu cu cine să votez. Oricât m-aș strădui, nu văd niciun candidat capabil să îndeplinească cea mai importantă funcție în stat. Mă simt copleșită de lipsa de competență ori moralitate a celor care ne sunt prezentați ca opțiuni. Iar despre viziunea pentru viitorul țării, mă simt ca-n bancurile cu proști. Adică nu i-am văzut până acum, nu știm ce le poate pielea? Ce, le picurăm integritate și bună-credință în vene, ca prin perfuzie, când apăsăm ștampila?
Așa e, de 35 de ani, ne tot macină astfel de întrebări. De 35 de ani tot votăm întotdeauna răul cel mai mic. Și doare! Însă ce doare forte rău acum este că nici măcar această opțiune nu o mai avem. Acum avem doar rău, foarte rău și extraordinar de rău. Mă simt profund dezamăgită, mă simt prinsă forțat într-un cerc vicios al mediocrității, miștocărelilor, negocierilor și jocurilor murdare. Chiar este frustrant!
Oare unde ne aflăm cu adevărat ca nație, dacă atât putem oferi acestei țări? Oare cât o să mai înghițim atâta corupție, atâtea promisiuni deșarte și declarații fără fond?
Eu mă simt privată de cel mai elementar drept, acela de a vota. Pentru că la acest moment eu chiar nu simt că aș avea o opțiune demnă.
