Şeful CJ Constanţa rămâne cu mandatul de arestare preventivă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şeful CJ Constanţa rămâne cu mandatul de arestare preventivă

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a primit mandat de arestare preventivă, după ce Curtea de Apel Bucureşti a menţinut, joi, decizia în acest sens luată de Tribunalul Capitalei. Hotărârea Curţii de Apel este definitivă.
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a luat în discuţie, joi, contestaţia lui Nicuşor Constantinescu împotriva deciziei Tribunalului Capitalei prin care s-a dispus, din nou, arestarea preventivă a preşedintelui CJ Constanţa.
Avocaţii acestuia au adus noi înscrisuri medicale semnate de un medic american. Pe de altă parte, procurorul DNA a cerut ca aceste documente să fie prezentate în varianta originală, pentru că există suspciuni cu privire la autenticitatea acestora. "Eu nu mă pot baza pe aceste încrisuri înmânate în copie", a arătat procurorul DNA.
Avocaţii lui Nicuşor Constantinescu au declarat, după terminarea judecării contestaţiei, că vor sesiza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la atitudinea procurorului anticorupţie care respinge veridicitatea scrisorilor medicale referitoare la preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa.

Nemulţumirea avocaţilor

Apărătorii preşedintelui CJ Constanţa au fost nemulţumiţi pentru că procurorul de caz, reprezentant al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), "se face că nu cunoaşte legea ori nu o cunoaşte".
"Aceste acte pe care medicii le emit (...) nu sunt puncte de vedere personale ale unui doctor. Reprezintă o analiză elaborată a conducerii spitalului. (...) Azi (joi - n.r.) am avut neplăcuta situaţie de a constata că DNA contestă absolut orice document medical, contestă apostilările secretarului pe justiţie din New York", a spus avocatul Cătălin Dancu.
Dancu a adăugat că preşedintele CJ Constanţa este foarte grav bolnav. "Doamna procuror îşi permite să pună la îndoială toate tomografele, toate rezultatele medicale, probitatea profesională a medicului, nu are nicio limită, fără să aibă cunoştinţe. (...) Cred că singura soluţie liniştitoare pentru DNA este ca domnul Nicuşor Constantinescu să fie mort", a conchis apărătorul lui Constantinescu.
Tribunalul Bucureşti a dispus din nou, în 23 iulie, arestarea lui Nicuşor Constantinescu, urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care preşedintele CJ Constanţa fumează la terasa unui restaurant din New York. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro