Şeful judeţului recunoaşte că Centrul de Informare şi Documentare este plin de PSD-işti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şeful judeţului recunoaşte că Centrul de Informare şi Documentare este plin de PSD-işti

• chiar şi aşa, Francisk Chiriac respinge acuzaţiile PNL legate de rezultate inexistente la Centrul de Informare şi Documentare • preşedintele CJ Brăila susţine că preşedintele liberal, Alexandru Dănăilă ar trebui să îşi întrebe primarii câte proiecte pentru finanţare europeană s-au realizat, fără bani, prin această structură

 

Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac s-a arătat deranjat de acuzaţiile făcute, recent, de liderul PNL, Alexandru Dănăilă, privind lipsa de activitate a angajaţilor Centrului de Informare şi Documentare pentru Integrare Europeană şi Dezvoltare Durabilă (CID). Deşi recunoaşte că majoritatea angajaţilor CID sunt membri PSD sau afiliaţi ai partidului, Chiriac precizează că acest aspect nu are nimic a face cu angajarea lor acolo, cu atât mai puţin cu rezultatele bune obţinute de aceştia.

„Aşa pot să spun şi eu că jumătate dintre funcţionarii Consiliului Judeţean sunt PNL-işti. Nu are nicio legătură. E posibil ca toţi angajaţii de la CID să fie PSD, dar nu are importanţă. Nimeni nu i-a forţat. Oricum, eu n-aş marja foarte mult pe partea asta - dacă sunt membri de partid sau nu. Le-aş evalua mai degrabă activitatea. Şi vă spun că de-a lungul timpului, de când funcţionează CID-ul s-au făcut destule proiecte. Domnul Dănăilă ar trebui să îşi întrebe colegii de partid, primari PNL, câte proiecte au scris prin CID. Cred că habar nu are. Dar poate îi roagă pe colegi să îi spună. Şi este un lucru bun pentru că proictele au fost scrise pe zero lei”, a afirmat Chiriac.

 

Chiriac nu este dispus să renunţe la CID, deocamdată

De asemenea, sursa citată a ţinut să precizeze că Centrul de Informare a gestionat foarte multe proiecte care au atras fonduri europene, exact ceea ce liberalii reclamă că nu se întâmplă la Consiliul Judeţean. Acesta a dat câteva exemple de proiecte care au fost deja implementate şi a amintit vreo şase alte astfel de demersuri.

„De exemplu, comuna Şuţeşti a scris proiect cu CID-ul. A făcut Centrul Comunitar Educaţional Şuţeşti. La fel şi UAT Viziru. Pentru mine este foarte important că ei lucrează. Ce să spun acum, că şi Consiliul Judeţean trebuie politizat ca să muncească oamenii?! Să aducem membrii PSD? Bun, cei de la CID sunt membri PSD. Îi evaluăm pentru că sunt membri PSD sau pentru că ei muncesc acolo? Faptul că au o activitate foarte bună acolo cred că este plusvaloare. O să mergem mai departe cu CID atât timp cât sunt perspective pe axele de finanţare europeană şi putem genera pentru primarii noştri sau cei care doresc să scrie proiecte fără niciun ban, astfel încât să poată să îi ajute. În momentul în care nu vor mai avea, efectiv, obiectul muncii, vom desfiinţa această structură”, a mai adăugat Chiriac.

Reamintim că, preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a atras atenţia că la Consiliul Judeţean nu se atrag fonduri europene şi a criticat şi faptul că în acest context, continuă finanţările către CID.

Randamentul acestei instituţii din punctul meu de vedere este prea scăzut ca să mai ţinem acolo o masă de oameni angajaţi, promovaţi de partid şi finanţaţi din banii publici ai diferitelor UAT-uri din judeţ”, declara Dănăilă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro