Şofer băut arvunit pentru Şcoala Altfel, oprit la timp de poliţişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şofer băut arvunit pentru Şcoala Altfel, oprit la timp de poliţişti

• acesta intenţiona să transporte cu microbuzul mai mulţi elevi, pe care urma să-i preia de la Şcoala “Ion Băncilă” şi să-i ducă în excursie la Galaţi • poliţiştii l-au tras pe dreapta înainte de a ajunge la şcoală şi l-au testat cu etilotestul • el a fost înlocuit cu un alt şofer care nu se afla sub influenţa alcoolului

 

Inconştienţa unui bărbat care s-a urcat băut la volan era să strice o excursie frumoasă a unor copii din Brăila. Noroc că poliţiştii l-au descoperit la timp pe individ şi au împiedicat astfel producerea unei posibile tragedii.

Concret, vorbim despre un bărbat în vârstă de 56 de ani, angajat - se pare - al firmei “Mantrans” Brăila potrivit unor surse. Acesta a urcat în microbuz, la volan, deşi consumase alcool cu ceva timp înainte, şi urma să-i preia pe elevii şcolii “Ion Băncilă” din municipiu pentru a-i duce în excursie la Galaţi. Numai că, înainte de a ajunge la copii, şoferul a fost oprit de poliţie şi testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a arătat că brăileanul avea o alcoolemie de 0,44 mg/l în aerul expirat.

“Poliţiştii rutieri procedează permanent la verificarea şi instruirea tuturor conducătorilor auto ce urmează să transporte elevii în diferite excursii şcolare. Cu ocazia activităţilor desfăşurate, la data de 17 aprile, ora 09.00, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Brăila au procedat la testarea cu aparatul etilotest a unui şofer de maxi-taxi ce urma să transporte elevii unei şcoli din municipiul Brăila. Cu această ocazie s-a constatat că bărbatul, în vârstă de 56 de ani, din Brăila, avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 0,44 mg/l. Poliţiştii s-au asigurat că şoferul  a fost înlocuit, astfel încât copiii au călătorit în condiţii de siguranţă”, a declarat inspector de poliţie Laura Belciugan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Pe numele brăileanului poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro