Şoferi «arşi» la buzunar cu 22 de mii de lei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Şoferi «arşi» la buzunar cu 22 de mii de lei

Poliţiştii din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au ieşit, din nou, la vânătoare de şoferi certaţi cu legea, iar rezultatele n-au întârziat să apară. Rutierii au periat atât judeţul, cât şi municipiul, având drept scop prevenirea infracţiunilor rutiere şi combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Cu acest prilej, numai marţi, 21 iulie, poliţiştii au constatat 64 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 22.105 lei, au reţinut în vederea suspendării patru permise de conducere şi au retras un certificat de înmatriculare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro