Șase polițiști anchetați | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Cazul femeii ucise de la Mircea Vodă, care a cerut ajutor la 112

Șase polițiști anchetați

anchetă în curs la Poliția Română – Direcția Control Intern în cazul crimei de la Mircea Vodă, urmată de sinucidere, după ce pe 11 iunie, Rădița Dumitrașcu, de 44 de ani, și Dumitru Lalu, de 50 de ani, au fost găsiți fără viață în casa lor, cu semne de agresiune • cu o zi înainte, Rădița a sunat la 112 și a cerut ajutor, fără a spune unde se află, iar poliția a localizat apelul și a aflat că acesta provenea din localitatea Mircea Vodă • numai că la fața locului polițiștii nu au reușit să identifice cu exactitate casa de unde a sunat apelanta care a fost apoi găsită moartă • echipa din cadrul Direcției Control Intern - Inspectoratul General al Poliției Române a sosit la Brăila pentru  a efectua verificări cu privire la modul de gestionare a cazului, iar acum ni s-a comunicat faptul că a fost dispusă cercetarea prealabilă în cazul a șase polițiști, acestea fiind în curs de desfășurare

 

Cercetări față de mai mulți polițiști brăileni, în cazul crimei de la Mircea Vodă! Reamintim că o femeie din Mircea Vodă a fost ucisă, pentru că nu a avut cine să o salveze, deși a sunat la 112 și a cerut ajutor! Este vorba despre crima urmată de sinucidere, care s-a produs în luna iunie, când Rădița Dumitrașcu, de 44 de ani, și Dumitru  Lalu, de 50 de ani, au fost găsiți fără viață în casa lor. Descoperirea macabră s-a făcut în data de 11 iunie, însă apoi s-a stabilit că în ziua anterioară, luni, 10 iunie, femeia a sunat la numărul unic pentru urgențe 112, iar operatorul a auzit doar niște țipete de ajutor. Numai că polițiștii deplasați la fața locului, după ce au stabilit că apelul era din localitatea Mircea Vodă, nu au reușit să afle și adresa exactă a locuinței de unde a sunat apelanta care a fost apoi găsită moartă.

Echipa din cadrul Direcției Control Intern - Inspectoratul General al Poliției Române a sosit la Brăila pentru  a efectua verificări cu privire la modul de gestionare a cazului, iar acum ni s-a comunicat faptul că a fost dispusă cercetarea prealabilă în cazul a șase polițiști, aceasta fiind în curs de desfășurare. ”În urma verificărilor efectuate de specialiștii Direcției Control Intern din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, cu privire la evenimentul la care faceți referire, a fost dispusă cercetarea prealabilă în cazul a 6 polițiști, acestea fiind în curs de desfășurare.

Menționăm că, în conformitate cu art. 59 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, «Cercetarea prealabilă are ca scop stabilirea existenței/inexistenței abaterii disciplinare și a vinovăției, cu privire la aspectele sesizate sau cunoscute, la cauzele și împrejurările concrete în care acestea s-au produs», iar acestea se desfășoară cu respectarea principiilor statuate de art. 58^2, din același act normativ.

De asemenea, conform prevederilor art. 12, alin. (1), lit. e) din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare: «informațiile privind procedura în timpul anchetei penale sau disciplinare, dacă se periclitează rezultatul anchetei, se dezvăluie surse confidențiale ori se pun în pericol viața, integritatea corporală, sănătatea unei persoane în urma anchetei efectuate sau în curs de desfășurare» sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor.

Vă mulţumim pentru încrederea acordată şi vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate în rezolvarea problemelor ce intră în competenţa informaţiilor de interes public”, se arată în răspunsul primit de la Inspectoratului General al Poliției Române - Centrul de Informare şi Relaţii Publice.

Potrivit anchetatorilor, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila este înregistrat un dosar penal și se fac cercetări față de polițiștii care nu ar fi acționat la timp pentru identificarea locației de unde a sunat victima.

 

Descoperirea celor două cadavre

Reamintim că, în dimineața de 11 iunie, au fost găsite trupurile neînsuflețite ale celor doi concubini. Primele investigații ale medicilor legiști arată ca atât femeia, cât și partenerul ei aveau mai multe răni de cuțit pe corp. Varianta plauzibilă luată în calcul de anchetatori este o crimă urmată de sinucidere. După descoperirea cadavrelor din locuința din Mircea Vodă, surse din cadrul anchetei ne-au confirmat că a existat un apel la 112 și că polițiștii ar fi încercat să afle, în ziua anterioară crimei, luni, 10 iunie, de unde s-au auzit țipetele.

După cum v-am mai informat, Dumitru Lalu, bărbatul de 50 de ani, a făcut, în trecut, 5 ani de închisoare, dintr-o condamnare de 9 ani pronunțată de Tribunalul București, pentru tentativă la omor față de fosta soție, care a divorțat de el între timp. Bărbatul a ieșit din închisoare în anul 2022 și părea să aibă o relație cât se poate de normală cu femeia care a fost până la urmă înjunghiată mortal. Cei doi își construiseră o casă la Mircea Vodă, cu gard de fier forjat. Ancheta a fost coordonată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru a se stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.

Procurorul a dat o soluție în acest dosar, astfel s-a stabilit că a fost vorba despre o crimă urmată de sinucidere, așa cum s-a vehiculat încă de la început, dându-se ordonanță de clasare a cazului.

În comunicatul transmis de la Inspectoratul de Poliție Județean Brăila, am fost informați  că, în dimineața zilei de marți, 11 iunie, în jurul orei 9.45, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 de către o femeie cu privire la faptul că într-un imobil din comuna Mircea Vodă au fost găsite două cadavre ce prezentau urme de violenţă. A fost stabilită identitatea acestora, fiind vorba de doi concubini, un bărbat, de 50 de ani și o femeie, de 44 de ani, ambii din comuna Mircea-Vodă. Ambele cadavre au fost preluate de Serviciul Județean de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei. S-a stabilit faptul că anterior evenimentului nu au mai existat sesizări în contextul violenței domestice în care să fi fost implicate vreuna dintre cele două persoane.

 

Căutări eșuate

Potrivit comunicatului IPJ Brăila, în ziua de luni, 10 iunie, ora 12.31, la Dispeceratul SNUAU 112 Brăila a fost înregistrat un apel telefonic, în care se aude o femeie care țipă și spune că se află în pericol, fără a preciza date privind identitatea sau locul în care se află. Apelul la 112 a fost însoțit de date de localizare. Imediat, în localitatea Mircea Vodă au fost dirijate două echipaje din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Ianca, pentru a efectua verificări.

În urma verificărilor efectuate, însă, nu au fost obținute date care să confirme faptul că în zonă ar fi avut loc un conflict. Nu se auzeau zgomote și nici vreun conflict în derulare la imobilele din zona respectivă. S-au purtat discuții cu locuitorii din zonă, pentru identificarea imobilului unde ar fi avut loc conflictul, încercându-se, totodată, identificarea apelantei, inclusiv prin prezentarea persoanelor identificate, spre recunoaștere, a numărului de telefon de pe care s-a apelat. Niciuna dintre persoane nu a putut oferi informații care să ajute la identificarea locației sau a apelantei. S-a încercat reapelarea postului telefonic, dar fără rezultat, numărul fiind alocat unei cartele pre-pay neînregistrate. Din verificările efectuate și datele obținute ulterior, telefonul ar aparține femeii de 44 de ani, din comuna Mircea Vodă, care a fost găsită moartă, însă la momentul efectuării verificărilor în teren, vecinii nu au putut furniza această informație.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro