Șofer beat “mangă” a lovit o altă mașină în parcare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Șofer beat “mangă” a lovit o altă mașină în parcare

* un brăilean a băut bine și apoi s-a urcat la volanul autoturismului Dacia Solenza * a efectuat manevre pentru a așeza autoturismul în parcarea blocului, dar a lovit un alt autoturism, polițiștii constatând că vinovatul era sub influența alcoolului * acum, inculpatul Marius Avrămescu a fost trimis în judecată de procurori

 

 

Șofer trimis în judecată, după ce a condus autoturismul băut “mangă”. Inculpatul Marian Avrămescu nu a mai putut ține mașina sub control și s-a înfipt într-un alt autoturism parcat.

După cum arată procurorii, la data de 11 octombrie 2017, în jurul orei 19.40, Poliția Rutieră a fost sesizată despre faptul că, pe strada Aleea Culturii, s-a produs un accident rutier soldat doar cu pagube materiale. S-a anunțat că șoferul autovehicului implicat era sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii au mers la fața locului pentru cercetări și au identificat două autoturisme, unul Dacia Logan și celălalt Dacia Duster, care prezentau avarii ușoare.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că, în momentul producerii evenimentului, autoturismul Dacia Solenza era condus de inculpatul Marian Avrămescu, de 38 de ani, cealaltă mașină fiind staționată. În urma testării cu aparatul etilotest a inculpatului a rezultat o alcoolemie de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor bilogice de sânge și stabilirea cu exactitate a gradului de alcoolemie. La momentul prelevării primei probe, s-a constatat că Avrămescu avea 2,30 grame la mie alcool în sânge.

În fața anchetatorilor, inculpatul a spus că băuse 2,5 litri de bere, în parcarea blocului unde domiciliază iar apoi s-a hotărât să conducă autoturismul Dacia Solenza, pe strada Aleea Culturii. A vrut să așeze mașina în parcare, iar cu ocazia manevrelor efectuate a avariat autoturismul Dacia Duster. Proprietarul autoturismului lovit a sesizat polițiștii. La momentul depistării, șoferului băut i s-a reținut permisul de conducere. El a recunoscut și regretat fapta comisă, însă asta nu l-a scăpat de răspunderea penală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro