Șoferii nu mai au răbdare și au început să circule pe Calea Galați, chiar dacă șantierul e încă în lucru | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Șoferii nu mai au răbdare și au început să circule pe Calea Galați, chiar dacă șantierul e încă în lucru

• oficial, lucrările nu s-au încheiat pentru că mai trebuie turnat ultimul strat de asfalt • șoferii profită, însă, de faptul că activitatea de pe șantier a luat, din nou, o pauză, și au început să circule în regim aproape normal • Poliția Rutieră transmite că indicatoarele care interzic accesul pe tronsonul aflat încă în lucru sunt date la o parte, ilegal, de șoferii grăbiți • pericolul de accidente persistă la intersecția cu Bdul. Dorobanților, unde conducătorii auto care circulă pe bulevard, știind că pe Calea Galați încă se lucrează, s-ar putea trezi oricând cu o mașină în față, ieșind de pe șantierul teoretic închis traficului rutier

 

Lucrările de pe Calea Galați stagnează din nou, de circa două săptămâni activitatea pe șantier fiind aproape inexistentă, deși ar mai trebui turnat ultimul strat de asfalt, cel de uzură, pentru ca lucarea să poată fi considerată finalizată. Se pare, după cum reporterii noștri au aflat pe surse, că ”Tancrad” și-ar fi mutat echipele de lucru la podul peste Dunăre, unde, după cum se știe, carosabilul trebuie refăcut de la zero, după ce covorul asfaltic turnat anul trecut s-a umplut de gropi și denivelări.

Revenind la Calea Galați, foarte mulți șoferi profită de faptul că s-a turnat, în sfârșit, primul strat de asfalt, și circulă în regim normal pe tronsonul cuprins între B-dul Dorobanților și B-dul Independenței. Oficial, lucrările nu sunt încheiate, dar asta nu împiedică participanții la trafic să folosească zona șantierului, chiar dacă există, în interior, indicatoare de avertizare de ocolire a anumitor zone, in special cele unde sunt amplasate gurile de canalizare. Din punct de vedere al regulamentului circulației rutiere, situația este ambiguă, deoarece la intrarea dinspre B-dul Independenței nu există niciun indicator care să interzică accesul, ci doar o “portiță” însoțită de o denivelare a asfaltului, astfel că șoferii nu pot fi trași la răspundere. Situația este însă cu totul alta la celălalt capăt, la intersecția cu B-dul Dorobanților, unde există un indicator care interzice accesul. Mai mult, semaforul de pe Calea Galați, de la marginea șantierului, își face treaba, el funcționând și practic dând de înțeles oricui că… se poate circula în voie.

Situația în sine prezintă totuși un pericol din punct de vedere al circulației rutiere, cu precădere la intersecția Dorobanți cu Calea Galați. Conducătorii auto care pătrund în intersecție de pe Dorobanți, dar și de pe Calea Galați dinspre zona Progresul/ Brăilița, sunt uneori luați prin surprindere de autovehiculele care ies din zona Căii Galați aflată în lucru, fiind nevoiți, după caz, să le acorde prioritate, cu toate că tronsonul mai sus amintit, aflându-se încă stadiul de șantier, nu este considerat drum public deschis circulației rutiere. În acest caz, cei care îl folosesc pe propria răspundere nu ar trebui să aibă prioritate de trecere. Cu toate acestea, așa cum am precizat mai sus, semaforul funcționează, lăsând loc de interpretare pentru fiecare participant la trafic.

 

”Accesul interzis”, mutat de șoferi după bunul plac

Potrivit datelor puse la dispoziție reporterilor ”Obiectiv” de către Inspectoratul Județean de Poliție (IPJ) Brăila, sectorul de pe Calea Galați aflat în lucru este în continuare închis circulației rutiere. Aceeași sursă precizează că, de fapt, unii conducători auto care au observat apariția primului strat de asfalt consideră că deja au dreptul să circule prin zonă, modificând cu bună știință și din proprie inițiativă poziția indicatoarelor rutiere care interzic accesul, pătrunzănd astfel în zona închisă circulației auto.

Rămân totuși întrebările de ce semaforul funcționează și dacă echipaje de poliție sau chiar echipaje de poliție locală monitorizează șantierul sau aplică sancțiuni celor care nu respectă reglementările.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro