Ediția din acest an a Festivalului Internațional de Teatru și Arte Performative Brăila reprezintă pentru spectatori oportunitatea de a o întâlni sau reîntâlni pe Catrinel Dumitrescu, cea care la vârsta de 16 ani debuta pe scena Teatrului “Maria Filotti”, iar acum este una dintre cele mai mari actrițe ale teatrului românesc. Catrinel Dumitrescu se întoarce “acasă” cu două spectacole ale Teatrului “Nottara” din București. Primul este “Lecția”, de Eugène Ionesco, regia Felix Alexa – “un joc de putere și dominație reciprocă, îmbibat de violență și de erotism”, programat vineri, 23 septembrie, de la ora 18.00, la Sala Mare. Al doilea este “Mama”, de Florian Zeller, regia Cristi Juncu - “o poveste tulburătoare și intensă despre singurătate, familie, nevoia de afecțiune”, ce se va juca sâmbătă, 24 septembrie, de la ora 18.00, la Sala Mare. Despre amintirile legate de Teatrul “Maria Filotii”, bucuria reîntâlnirii cu publicul brăilean și multe altele aflați din interviul acordat redactorilor “Obiectiv”.
- Teatrul ”Maria Filotti” a însemnat ”acasă” pentru dumneavoastră în copilărie și este locul unde ați debutat la vârsta de 16 ani. Vă era dor să vă întoarceți “acasă”?
- «Daaaaa...!» ar răspunde în cor cu glasuri de copii toate amintirile mele legate de Brăila și de Teatrul «Maria Filotti». Aveam câțiva ani când stăteam în culise nemișcată, atentă la ce se întâmplă pe scenă... Apoi, când vreun spectacol necesita prezența unei «fetițe», unui paj... am «avansat» chiar pe scenă (îmi aduc aminte câteva titluri: «Costache și viața interioară», «Un drac de fată», «Nunta lui Figaro», «Febre»). O parte a sufletului meu de copil rătăcește și azi prin culise, la «regizorat», la «recuzită», la «lumini», la «sunet», la «cabine», pe scenă... sau undeva în aer, în spațiile goale. Imposibil să nu ne întâlnim! Și atunci o să șoptim împreună «rugăciunea»:
«Ție, dragostea mea de ieri, de azi și dintotdeauna
Îți închin această seară
Fă-mă să uit minciuna, lașitatea, răutatea
Și lasă-mi numai liberatea de a te iubi!»
Așa începea spectacolul «Swanewit» de August Strindberg în regia lui Alexandru Tocilescu. Lui îi mulțumesc pentru textul rugăciunii și pentru «debutul» meu la 16 ani pe această scenă.
- Veți participa la festival cu două spectacole: ”Lecția” și ”Mama”. Ce ne puteți spune despre acestea și cum credeți că vor fi primite de publicul brăilean?
- Publicul nu este o noțiune abstractă. El e viu și va primi spectacolele în funcție de cum se mulează problematica textelor pe sufletul și convingerile fiecăruia.
Și «Lecția» de Eugen Ionescu, regia Felix Alexa, și «Mama» de Florian Zeler, regia Cristi Juncu, sunt spectacole croite cu rigoarea nuanțelor, cu încărcătură emoțională puternică. Cred că publicul brăilean va primi cu aceeași deschidere toate spectacolele din festival (deci și pe ale noastre).
- Colegii de la Teatrul Nottara au afirmat că fiecărui personaj pe care îl întruchipați îi oferiți ceva din personalitatea și sufletul dumneavoastră. Ce le oferiți personajelor din spectacolele ”Lecția” și ”Mama”?
- Caracterizarea pe care o amintiți e valabilă pentru toți actorii, pentru că așa cum spunea Caragiale «Materialul de lucru al actorului este sufletul omenesc, iar nu pietre și lemne». În abordarea celor două personaje am făcut ce am făcut de fiecare dată cu toate personajele cu care m-am întâlnit: am luat-o de la capăt, am șters tot ce am făcut înainte, m-am întors la primele lecții de actorie. Fiecare rol e «altfel» (pentru că și viața e în toate situațiile ei «surprinzătoare»). Fiecare rol e «un instrument pe care actorul îl folosește pentru a opera în ființa sa, pentru a cunoaște și a se cunoaște».
- Într-un interviu afirmați următoarele: ”Nu țin minte cum era când aveam 7 luni în burta mamei și ea juca în spectacolul «Viața noastră» la teatrul din orășelul meu de pe malul Dunării. Dar țin minte când am deschis ochii ce mă impresiona la teatru: candelabrele strălucitoare, starea febrilă de sărbătoare înaintea fiecărui spectacol, zumzetul sălii, agitația cabinierelor cu costumele... și actorii preocupați, emoționați, păreau niște gâze ce așteaptă gongul care vestește ceasul de seară când vor dobândi puterea de a lumina feeric și a deveni licurici». Ce vă impresionează astăzi la teatru?
- Povestea asta e valabilă și azi... pentru că amintirea acelor momente face să țâșnească o inimă de copil care umbrește reprezentările tale de om matur. Sigur că lucrurile nu mai sunt cum au fost. Trecutul poate crea iluzia că totul era mai bine, că simțeai totul mai intens. Păstrez de atunci: emoția, credința dorința de bine și frumos, puterea de a visa, de a crede în poveste, bucuria jocului... dar mă opresc; prea mult suflet stingherește – dar ce să fac? Așa suntem noi, brăilenii: avem un lirism aparte.
- Aveți o carieră uriașă. De-a lungul anilor ați interpretat personaje legendare din dramaturgia mondială, ați jucat în numeroase filme, ați făcut teatru TV, teatru radiofonic și ați primit mai multe distincții. Ce vă mai doriți?
- Să nu exagerăm! Aș fi ipocrită dacă n-aș recunoaște ce destindere sufletească aduce un gând bun de «recunoaștere». Asta înseamnă că ai lăsat ceva în sufletul oamenilor – dar mă feresc de virusul elogiilor și nu mă văd drapată în falduri de catifea. Tot ce mi s-a întâmplat a fost doar dragostea lui Dumnezeu și un concurs de împrejurări favorabil. Teatrul a intrat în angrenajul jocurilor mele din copilărie, când viața era mai simplă și mai tihnită. N-am avut ambiții, am ținut să fac ceva, nu să fiu cineva. Am făcut din meseria mea un mod de viață, nu un mijloc de trai – și nu e împlinire mai mare decât să faci o viață ce ți-e drag. E o meserie de cursă lungă, drumul n-a fost pavat doar cu aplauze și floricele – au fost momente... perioade grele... dar de astea nu vreau să vorbesc.
Am ajuns la vârsta la care «viitorul e doar un prezent care ni se mai îngăduie». Ce-mi doresc? Când totul împrejur e atât de zdruncinat... să-mi dau dreptul să fiu așa cum sunt (cu vârsta mea, cu vulnerabilitățile mele), să nu scrâșnesc, să nu mă plâng, să nu revendic, să nu acuz, să nu mă milogesc. Să-mi păstrez demnitatea de om.
- Cum este Catrinel Dumitrescu atunci când spectacolul se încheie și se trage cortina?
- Știți că pe frontispiciul teatrelor există două măști? Ei, cam așa: când una, când alta – dar întotdeauna cu recunoștință pentru cei care m-au învățat și pentru publicul pe care-l port în gând.
- În final, aveți un mesaj pentru spectatorii care vor veni la festival?
- Publicul știe că îl purtăm în gând tot timpul și «mesajul» e chiar spectacolul pe care îl aducem în fața lui. Sărbătoriții festivalului sunt participanții și publicul. Toată această sărbătoare a TEATRULUI n-ar fi fost posibilă (așa cum nici un spectacol nu se face doar cu public și actori) fără munca, dăruirea și dragostea celor fără de care NU SE POATE! Mesajul meu: APLAUZE!!! Mă înclin în semn de recunoștință – ca la final de spectacol – în fața celor din umbră care au făcut ca acest festival să funcționeze ca un organism sănătos! Doresc FESTIVALULUI care și-a deschis porțile, să nu le închidă niciodată!
Doar câteva bilete se mai găsesc la spectacolele “Lecția” și “Mama” și pot fi achiziționate online, de pe site-ul www.blt.ro.
“Mama”
de Florian Zeller,
regia Cristi Juncu
Distribuția:
Mama (Anne) – Catrinel Dumitrescu
Tatăl (Pierre) – Sorin Cociș
Fiul (Nicolas) – Rareș Andrici/Vlad Bălan
Fata (Élodie) – Diana Roman/Alexandra Murăruș
Asistenți medicali (figurație) – Bogdan Chichea, Ciprian Udriște
Scenografia - Carmencita Brojboiu,
Muzica originală - Cristina Juncu
Lecția
de Eugène Ionesco
Traducerea: Vlad Russo și Vlad Zografi
Regia, ilustrația muzicală și light-design-ul: Felix Alexa
Scenografia: Carmencita Brojboiu
Distribuția:
Profesorul – Gabriel Răuță
Eleva – Cristina Juncu/Ioana Calotă
Menajera – Catrinel Dumitrescu
