• interviu cu Dimitar Marinov Dimitrov, directorul Teatrului “Vasil Drumev” din Shumen – Bulgaria
Aflat în Brăila, la Teatrul “Maria Filotti”, unde, în aceste zile se lansează un proiect cu spectacolul JOCUL, Dimitar Marinov Dimitrov, directorul Teatrului “Vasil Drumev” din Shumen – Bulgaria, cel care semnează regie, decor, costume, ilustraţie muzicală, un artist care cunoaşte teatrul internaţional în întregimea lui, a avut amabilitatea, între două repetiţii, să ne ofere un scurt interviu.
-Bine aţi venit în oraşul nostru! Sunteţi pentru prima dată în Brăila?
-Bine v-am găsit! Să ştiţi că am mai fost de câteva ori în Brăila.
-Acum însă, sunteţi implicat într-un proiect amplu, realizat în colaborare cu Teatrul “MARIA FILOTTI”. Despre ce este vorba?
-Da, pentru prima dată sunt pentru acest proiect, care este o parte dintr-o colaborare plănuită pe mai mulţi ani între Teatrul pe care eu îl conduc la Shumen, în Bulgaria-un teatru dramatic şi de păpuşi şi Teatrul din Brăila. Această legătură a început înainte cu mai mulţi ani şi noi am pregătit realizarea şi efectuarea practică a acestei colaborări; destul de mult am lucrat la acest lucru.
-Anul acesta au început să apară şi roadele acestei colaborări: la festivalul de teatru -”Cafeaua Domnului Ministru”, iar acum, “JOCUL”.
-Da, primul rezultat din această colaborare este spectacolul “CAFEAUA DUMNEAVOASTRĂ, DOMNULE MINISTRU, cum este tradusă piesa în limba bulgară, spectacol prezentat publicului în FESTIVALUL INTERNAŢIONAL “ZILE ŞI NOPŢI DE TEATRU LA BRĂILA”.
-Spectacolul dumneavoastră şi actorii de la Teatrul din Shumen s-au bucurat de aplauze la scenă deschisă şi de aprecierea publicului iubitor de teatru din Brăila şi, pe această cale, vă rog să primiţi felicitările noastre!
Cum apreciaţi reacţia pulicului prezent la piesa “CAFEAUA DOMNULUI MINISTRU”?
-Aveţi un public minunat! Atât în timpul festivalului, cât şi la venirile mele anterioare la Brăila, am văzut câteva spectacole, iar publicul este incredibil-sensibil, inteligent, reflectiv.
-Acum, proiectul la care lucraţi la Brăila-spectacolul JOCUL- reprezintă încă un pas din realizarea practică a acestei colaborări între cele două teatre. Ce surprize ne veţi mai oferi?
-Dacă vă spun, nu vor mai fi surprize. Da, sunt surprize, pentru că spectacolul pe care îl va vedea publicul brăilean este îndreptat către o grupă de vârstă pentru care se scrie puţin şi se prezintă puţin, pentru că ei, adolescenţii - pentru că despre ei este vorba, cred că sunt deja mari, dar, în esenţa lor sunt tot copii. Dar, acesta nu se poate numi spectacol pentru copii. Este un JOC, prin care noi spunem destul de multe lucruri serioase, adresate oamenilor tineri. Ar fi fost interesant şi pentru publicul peste această vârstă, a adolescenţei.
-De aceeaşi părere, că spectacolele pentru adolescenţi ar trebui să fie mai multe, este şi managerul Teatrului MARIA FILOTTI, regizorul Lucian Sabados. Să înţeleg că aceste proiecte fac parte şi din programul managerial al Dumneavoastră?
-Da, asta facem în prezent! Eu cunosc teatrul internaţional în întregimea lui şi ştiu că, foarte puţine teatre se orientează către acest tip de public. De aceea, este lăudabil că în urma colaborării noastre, la Brăila şi la Shumen, vom realiza astfel de spectacole, pentru că suntem datori să lucrăm pentru aceste categorii de vârstă.
-Ce alte proiecte mai aveţi pentru buna colaborare dintre cele două teatre?
-Noi, împreună cu domnul Sabados, am analizat diverse variante, dar, eu nu sunt omul care să facă promisiuni anticipate. Schimbul de experienţă dintre cele două teatre va continua, acum urmează ca teatrul brăilean să vină la noi, să lărgim acest tip de colaborare.
-Zilele acestea, între două repetiţii, aţi vizitat şi oraşul. Cum vi se pare Brăila?
-Am venit aici pentru prima dată acum un an şi nu eram singur, era o delegaţie, iar domnul Sabados ne-a plimbat prin oraş şi am fost uimit de cât de multă istorie şi cultură există în acst oraş. Mi-a fost foarte greu, chiar am suferit când am văzut aceste clădiri ruinate şi aşteptând pe cineva care să le învie, să le dea vechea glorie. Dar, când am început să colaborez la acest proiect, m-am plimbat pe străzile apropiate de Dunăre şi am simţit sufletul şi spiritul acestui oraş şi al acestei culturi. Brăila este un oraş excepţional, este incredibil şi este strâns, foarte strâns legată de cultura bulgară, iar acesta este încă un indicator al faptului că Brăila nu este un loc întâmplător.
-Nu este întâmplător nici faptul că, între Brăila şi Shumen există o vastă colaborare şi în alte domenii-festivaluri de muzică, de poezie, iar acum, teatru.
-Daaa, aşa este!
-Ce mesaj transmiteţi publicului care va veni să urmărească în aceste zile spectacolul JOCUL, dar şi brăilenilor, în general?
-Am să revin la textul asupra căruia lucrăm în acest moment. Pe scurt, mesajul este că, noi toţi suntem răspunzători de viaţa noastră prin ceea ce am fost, prin ceea ce suntem şi ce facem. Dacă uităm cine am fost, nu vom putea şti cine suntem şi, pentru noi, indiferent ce naţie suntem, nu există viitor. Vreau să mai spun ceva-spiritul ne face să înflorim, dar cultura ne face naţie, indiferent sub ce formă spunem acest lucru.
-Vă mulţumesc pentru aceste cuvinte pline de căldură şi vă doresc SUCCES cu spectacolul JOCUL, cae se va juca zilele acestea pe scena Teatrului “MARIA FILOTTI”!
A consemnat Tudoriţa TARNIŢĂ