• epopeea unei audienţe la primărie • vorbele aparţin d-nei viceprimar Doina Ciocan
Dacă doriţi să vedeţi cum staţi cu starea psihică, nu este nevoie să vă adresaţi unui specialist psihiatru, este de ajuns să vă înscrieţi în audienţă la primărie. Din acel moment, veţi avea parte de o experienţă de neuitat, demnă de “fapte eroice”. Subsemnatul a avut “proasta inspiraţie” să se înscrie în audienţă la primar în data de 25 octombrie 2019. M-am prezentat la ghişeul în cauză, unde mi s-a comunicat ziua şi ora, respectiv 30 octombrie 2019, ora 14.00. Curios, exact în data de 30 octombrie 2019, în jurul orelor 12.00, s-au prezentat la mine acasă doi funcţionari de la Poliţia Locală care mi-au relatat că au fost trimişi “să discute cu mine”. Nu aveau cunoştinţă despre nimic, ştiau doar că “am făcut o sesizare”. După ce toate demersurile mele au rămas fără niciun ecou, brusc, cineva se sinchiseşte să-mi dea atenţie!
Ca un cetăţean responsabil, m-am prezentat la primărie cu 10 minute înainte de “ora fatidică 14.00”, unde poliţistul local, între discuţiile cu un alt coleg, m-a informat că figurez pe listă şi “să aştept că voi fi anunţat”, după care şi-a continuat discuţiile cu colegul. Şi uite-aşa, timpul se scurge repede şi, după “sfertul academic”, observ că celălalt coleg al domnului poliţist local de la intrare, aleargă pe scările palatului administrativ (denumirea am preluat-o dintr-un anunţ lipit pe perete, ca la C.A.P., care te anunţa că intrarea în palatul administrativ se face în ţinută decentă). Acum, că alerga nu era nicio problemă, doar că îşi cam părăsise postul împreună cu armamentul din dotare, prin mulţimea de persoane care se afla în interiorul clădirii, întrebându-mă cât de regulamentar ar fi. Nu de alta, dar erau şi copii prin preajmă. În jurul orei 15.00, îmi iau inima în dinţi şi îl deranjez pe domnul poliţist care, în timp ce savura un măr şi se juca puţin pe telefon, catadicseşte să-mi spună că este “o şedinţă” şi că nu ştie nimic altceva, ocazie cu care am putut observa că biroul, de altfel destul de generos, arată ca un bazar cu pahare de cafea, sticla aferentă de apă şi registre împrăştiate pe tot biroul. La scurt timp, sună telefonul şi acelaşi poliţist, deranjat din activităţile “importante”, răspunde sictirit: “Da, sunt vreo câteva persoane!” Ei, şi iată că vine şi ora 16.00, când suntem invitaţi să mergem la biroul în cauză.
După discuţiile aferente, concluzia a fost apoteotică. Am încercat să-i explic doamnei viceprimar că am locuit 2 ani în UK şi că acolo totul - în relaţia cu administraţia oraşului - se rezolvă online. Replica a fost următoarea:
“Lăsaţi-mă, domnule, că sunt satulă de românii care vin de afară, proslăvesc condiţiile de afară şi, după ce trec graniţa în România, încep să spargă seminţe pe stradă” - am încheiat citatul.
Am rămas fără nicio replică. Am plecat la fel de nedumerit cum am venit şi cu un gust amar faţă de respectul edililor acordat celor cărora le vor cere votul nu peste mult timp.
Cu stimă, Laurenţiu Misăilă,
jurist, fost specialist RP la Casa Sectorială a MAI, Bucureşti (pensionar din anul 2016).
