“Oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem” | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

“Oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem”

Pentru că, de la începutul lunii iulie sistemul informatic al cardurilor de sănătate

nu funcţionează, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, consideră că “există fapte de natură penală” şi a anunţat că va trimite un raport pe această temă la DNA. Dacă ani de zile, atât şefii din fruntea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, cât şi cei din Ministerul Sănătăţii, s-au ascuns după degete şi nu au făcut mare lucru în legătură cu neregulile din sistemul informatic şi bătaia de joc faţă de pacienţi, dar şi faţă de cadrele medicale, atunci când “sistemul” ba mergea, ba nu mergea, se pare că birocratizarea nu mai încape în gunoiul aruncat sub preşul sistemului de sănătate şi că, de această dată, se impun măsuri drastice. Cu degetul pe rana din sistemul de sănătate, Sorina Pintea a vorbit despre tergiversarea unor proceduri şi despre birocratizarea excesivă, fapte care au dus la blocarea funcţionării normale a sistemului, a vorbit despre baza de date a cardurilor de sănătate, care a fost lăsată fără servicii de mentenanţă, astfel încât nu au mai putut fi finalizate proceduri de achiziţie, despre lucruri ştiute de altfel de către toţi înaintaşii săi. Din motive mai mult sau mai puţin cunoscute, ani de zile, şefii Casei Naţionale de Sănătate s-au făcut că nu văd ce se întâmplă în ograda lor,  s-au ferit să iasă la rampă şi să îşi asume riscul de a le face publice. Nu ştiu dacă este sau nu vorba despre corupţie sau dacă a intervenit cineva, cu bună-ştiinţă, în blocarea cardurilor de sănătate; aceste lucruri vor fi stabilite de către procurorii DNA, care, în urma raportului privind disfuncţionalitatea sistemului de informare şi a unei eventuale plângeri penale, urmează să se pronunţe.

Ştiu însă că, datele existente în cardurile de sănătate ale pacienţilor sunt confidenţiale şi nu oricine poate bloca sau debloca sistemul de informare respectiv după bunul său plac. Aici, nu mă mai refer doar la blocarea cardurilor, la zilele de disfuncţionalitate a sistemului de informare, când atât pacienţii, cât şi cadrele medicale se învârt într-un cerc vicios şi ridică din umeri, neputincioşi. Cred că este vorba şi despre protejarea, despre siguranţa datelor personale ale fiecărui plătitor de asigurări sociale de sănătate. Cine este vinovat pentru căderea sistemului IT din sănătate?

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) care asigură alimentarea  redundantă cu energie electrică pentru echipamentele CNAS susţine că defecţiunea a apărut de această dată încă din 26 iunie la una dintre sursele neîntreruptibile de energie aflate în proprietatea sa şi că a semnalat imediat acest aspect. Dar, conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate a tăcut mâlc şi nu a oferit nici un fel de informaţii în acest sens. Mai mult decât atât, purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, proaspăt demisionar, după  solicitarea primului ministru,  spunea la acea vreme că  “oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem”, iar preşedintele CNAS se ţine în continuare cu dinţii de această funcţie. Atunci, mă întreb: dacă noi, asiguraţii CNAS oricum murim, “cu sau fără sistem”, de ce mai avem nevoie de aşa ceva? Se foloseşte cineva de datele noastre? Şi, dacă DA, nu este acesta un atentat la siguranţa naţională?

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro