„În lumea cuvintelor”, concurs de limba şi literatura română la Şcoala Galbenu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

„În lumea cuvintelor”, concurs de limba şi literatura română la Şcoala Galbenu

• competiţia s-a adresat elevilor de gimnaziu, cei mai buni participanţi fiind premiaţi

 

Pe 31 martie, Şcoala Gimnazială „Toma Tâmpeanu” din comuna Galbenu a organizat prima ediţie a Concursului Judeţean de Limba şi Literatura română „În lumea cuvintelor”, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, Casa Corpului Didactic Brăila şi Primăria Galbenu.

Concursul s-a adresat elevilor din clasele V-VIII, iar tematica a respectat programa parcursă pâna la data competiţiei. Grupul ţintă a fost format din 50 de elevi din judeţ. Subiectul la clasele V-VII a fost realizat pe baza unui text/fragment de text literar şi a cuprins douăzeci de cerinţe care au atins noţiunile de fonetică, vocabular, morfologie şi sintaxă, cât şi o parte creativă pornind de la o temă propusă, un citat sau folosirea unor sintagme date. Elevii clasei a VIII-a, în loc de partea creativă, au avut de realizat un eseu de tip argumentativ pe baza noţiunilor învăţate.

Realizatorii proiectului, prof. Mihaela Corina Jercan (director) şi prof. Raluca Pleşca, urmăresc prin această activitate să dezvolte gândirea logică a elevilor, precum şi să ofere o nouă oportunitate copiilor din şcolile partenere de a-şi exersa competenţele lingvistice şi cele de creativitate/argumentare în cadrul unui concurs de limba română. De asemenea, competiţia îşi doreşte să sublinieze importanţa pe care o are cunoaşterea limbii române în formarea şi dezvoltarea intelectuală a omului, prin aplicarea cunoştinţelor de limbă în orice text la prima vedere.

Elevii cu rezultatele cele mai bune au fost premiaţi în ordinea descrescătoare a punctajelor. Sponsorul acestei activităţi educative, fără de care demersul, înălţător în intenţie, nu ar fi fost posibil, este Primăria comunei Galbenu.

Echipa managerială a şcolii doreşte prin acest concurs să realizeze o socializare între elevii Şcolii Galbenu şi elevii din alte unităţi din judeţ.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro