• acesta este titlul expoziției documentare deschisă miercuri, 16 aprilie, la Secția Împrumut carte pentru adulți a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila • expoziția dedicată marelui scriitor brăilean poate fi vizitată până pe 22 aprilie inclusiv
Miercuri, 16 aprilie, s-au împlinit 90 de ani de la moartea scriitorului Panait Istrati.
Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila marchează acest eveniment prin organizarea, la Secția de Împrumut carte pentru adulți, a unei expoziții documentare intitulată „Panait Istrati - omul revoltat și artistul vagabond”. Expoziția poate fi vizitată în perioada 17 - 22 aprilie și este realizată de Doina Lalu, bibliotecar.
Potrivit organizatorului expoziției de la BJPI, deși scrisă în limbile franceză şi română, opera lui Panait Istrati a fost tradusă, după moartea sa, în peste 30 de limbi. Brăileanul înzestrat de Dumnezeu cu o minte sclipitoare a fost supranumit „scriitorul vagabond”, „scriitorul zugrav”, „scriitorul fără şcoală” sau „haimanaua autodidact”. A avut doar patru clase primare şi „paisprezece meserii lipsite de intelectualitate”, după cum îl descrie criticul Eugen Lovinescu.
Primele încercări literare ale lui Panait Istrati datează din anul 1907, când publică articole în presa muncitorească din România. Debutul l-a făcut cu articolul „Hotel Regina”, publicat în revista „România muncitoare”. Între 1910-1912, Istrati îşi publică, în aceeaşi revistă, primele povestiri: „Mântuitorul”, „Calul lui Bălan”, „Familia noastră”, „1 Mai”. Colaborează, de asemenea, la publicațiile „Viaţa socială”, „Dimineaţa”, „Adevărul” etc. „Chira Chiralina” i-a fost publicată în anul 1923, cu o prefaţă semnată de Romain Rolland. A mai publicat romanele: „Ciulinii Bărăganului”, „Les récits d'Adrien Zograffi” („Povestile lui Adrian Zograffi”). În anul 1927, a vizitat Moscova şi Kiev (şi a asistat chiar la filmarea unui film despre călătoria sa). În Rusia, îl intâlneşte pe scriitorul grec Nikos Kazantzakis (care îl va menţiona mai târziu în romanul său, „Zorba Grecul”). În 1930, se întoarce definitiv în ţară. Publică, în anul 1933, eseul „L’homme qui n’adhère à rien”, în care se conturează atitudinea sa în privinţa independenţei. Chintesenţa acestui eseu îi atrage vehemente contestări. În aceeași perioadă, e tratat de TBC în Franţa, la Nisa, după care revine la Bucureşti. Izolat, singur şi bolnav de tuberculoză, genialul scriitor cu obârșii brăilene moare la sanatoriul Filaret (16 aprilie 1935).
