115 amenzi şi 17 permise suspendate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

115 amenzi şi 17 permise suspendate

Poliţiştii de la Serviciul şi Biroul Rutier Brăila au mai adus 21.000 de lei la bugetul consolidat al statului.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în ziua de joi, 10 iulie, mai mulţi lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au participat la acţiuni şi razii pe arterele rutiere din municipiu şi judeţ, pentru constatarea de contravenţii şi prevenirea, respectiv combaterea infracţiunilor rutiere.
Astfel, într-o singură zi, au fost controlaţi sute de conducători auto, poliţiştii constatând 115 contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 21.030 lei. Totodată, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării nu mai puţin de 17 permise de conducere. Acţiunile poliţiştilor de la Rutieră continuă şi în acest weekend.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro