12 state şi unul paralel | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

12 state şi unul paralel

Mesajul celor 12 state aliate şi partenere ale României, adresat ieri Puterii politice de la Bucureşti, în care se condamnă răspicat intenţia de schimbare a legislaţiei penale în favoarea infractorilor, ar trebui luat cât se poate de în serios de liderii politici ai coaliţiei de guvernare. Mesajul arată că planul grupării ajunse în fruntea statului român, de a face praf Justiţia,  este unul care stârneşte indignare în lumea civilizată, până la cel mai înalt nivel. Nici nu avea cum să fie altfel, pentru că întreaga acţiune a PSD-ALDE-UDMR în favoarea infractorilor este pur şi simplu revoltătoare. Este o sfidare la adresa logicii şi bunului simţ. Un afront la civilizaţie.

De aici şi reacţia fermă a celor 12 state: „Noi, partenerii şi aliaţii internaţionali ai României, facem apel la toate părţile implicate în modificarea Codului Penal şi a Codului de procedură penală să evite schimbările care ar slăbi statul de drept sau capacitatea României de a lupta împotriva infracţionalităţii şi corupţiei. (...) Urmărim cu atenţie schimbările la codurile penal şi de procedură penală şi ne menţinem îngrijorarea că mai multe dintre ele pot împiedica cooperarea internaţională în domeniul aplicării legii şi pot afecta negativ lupta împotriva infracţiunilor violente, a infracţionalităţii organizate transfrontaliere, a infracţiunilor financiare şi a traficului de droguri şi de fiinţe umane. Încurajăm toate părţile implicate să reexamineze răspunsul experţilor juridici români precum Consiliul Superior al Magistraturii şi să solicite sprijinul experţilor juridici internaţionali cum sunt Grupul Statelor împotriva Corupţiei şi Comisia de la Veneţia”.

Cu alte cuvinte, statele respective realizează în ce rai al infractorilor se poate transforma România, astfel încât însăşi siguranţa celorlalte state este pusă în pericol. Evident, câţiva cocalari politici de prin PSD au şi luat în derâdere mesajul celor 12 state. „Suntem totuşi Parlamentul României, suntem votaţi de cetăţenii României, este dreptul Parlamentului de a legifera”, a sărit Claudiu Manda, vicepreşedinte al Senatului. Desigur, Parlamentul legiferează, dar nu poate legifera orice aberaţie, oricât de multe voturi ar fi primit de la cetăţeni. Cum ar fi, de exemplu, să se legalizeze crima sau violul?

„Sunt alături de ei în greaua suferinţă care îi încearcă în materie de îngrijorare, să stea liniştiţi, să-şi vadă de treburile lor”, a grăit, arogant, şi Şerban Niculae. Aceste specimene politice nu pot pricepe că, prin acţiunile sale, puterea de la Bucureşti periclitează parteneriatele pe care România le are cu aliaţii săi. Nu pot pricepe că România şi-a asumat nişte obligaţii, atunci când a cerut intrarea în NATO şi UE, obligaţii pe care trebuie să le respecte, iar statul de drept, independenţa Justiţiei şi intensificarea luptei împotriva corupţiei şi a infracţionalităţii transfrontaliere au fost nişte condiţii esenţiale pentru a fi primiţi în cele două structuri. Ori nu poţi acum ca, de dragul unui infractor şef şi al altora de pe lângă el, să te ştergi la fund cu nişte tratate internaţionale la care singur ai aderat, ca stat, acum nişte ani.

Evident, este puţin probabil ca PSD-ALDE-UDMR să nu-şi continue războiul anti-Justiţie dus în favoarea grupării din jurul lui Dragnea, pentru că disperarea acestuia este mult prea mare. Dar măcar poate mai realizează nişte români că singurul stat total paralel cu interesele României şi ale acestei naţii este doar statul mafiot condus de penalii din politică.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro