16.000 de participanți! Lovitura Școlii de vară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

16.000 de participanți! Lovitura Școlii de vară

* organizatorii Forumul Tinerilor din România-Brăila și Centrul de Tineret-Brăila Youth Hub au dus evenimentul la a patra ediție, numărul participanților fiind de 8 ori mai mare ca la început, în 2021

 

 

Succes uriaș al Școlii de Vară, organizată de Forumul Tinerilor din România-Brăila și Centrul de Tineret-Brăila Youth Hub. Aflat deja la a 4-a ediție, acest eveniment a adunat în acest an peste 16.000 de participanți la toate activitățile din perioada 15 – 31 iulie a.c. Să ne aducem aminte cum a pornit totul la prima ediție, din 2021, la inițiativa lui Gabriel Ion, președintele Forumului Tinerilor Brăila și fondatorul primului Centru de Tineret din Brăila. ”Pe parcursul celor trei săptămâni de cursuri, ateliere și activități în natură, Școala de Vară a reușit să adune peste 2.000 de participanți, cu vârste între 3 și 25 de ani și circa 100 de voluntari au reușit să ofere zeci de activități educative și interactive copiilor și tinerilor”, scria cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în vara anului 2021. Iată unde s-a ajuns acum, la a patra ediție:

  • zilnic câte 100-150 voluntari,

  • 108 traineri, profesori, olimpici, voluntari coordonatori la ateliere,

  • 218 ateliere, cursuri, activități, tabere și excursii,

  • 16.047 participanți la toate activitățile din perioada 15.07-31.07.2024,

De asemenea, peste 150 de tineri au vizitat căminele de bunici ale Primăriei: căminul Lacu Sărat și căminul Sf. Petru și Pavel, unde au avut discuții cu bunicii și activități în data de 20/21 iulie. Apoi, peste 150 tineri au vizitat Grădina Zoologică în cadrul activităților de zoologie și 120 de tineri au mers în tabără de supraviețuire din Insula Mare a Brăilei unde gazdele Honey Loriana Bio au pregătit multe surprize, ateliere cu și despre miere/albine și tehnici de supraviețuire”, ne-a declarat Gabriel Ion, cel care alături de o mulțime de tineri voluntari inimoși s-au dedicat acestui eveniment minunat. Sursa citată a mai punctat că ”pe data de 26 iulie între 17-20 a avut loc evenimentul din cadrul Școlii de Vară, anume Polițist/Jandarm/Pompier/Ofiter/Soldat pentru o zi și concursul Treasure Hunt Brăila, unde au participat în cele 3 ore 1042 de persoane”.

Cu toate acestea sunt inși/inse care murdăresc această acțiune a tinerilor pentru copii și tineri doar pentru că printre parteneri se află și Primăria municipiului Brăila. Alți sponsori și parteneri au fost: Selgros Brăila, Honey Loriana Bio, Cofetăria Cool Chocolate, Asociația "Pentru Adevăr" și alte instituții partenere brăilene.
Surprinzător, hatereala din aceste zile, pline de evenimente frumoase pentru toate gusturile, menite să distreze brăilenii, este atât de infectă pe unele conturi de pe rețelele de socializare că te miri cât de negru-n cerul gurii poți fi ca să nu te bucuri, ba chiar să urăști Zilele Brăilei.


 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro