În 23 august 1939 se semna, la Moscova, pactul Ribbentrop Molotov care marca istoria europeană şi, prin protocolul secret, afecta direct România, ducând la ruperea Basarabiei din trupul ţării. În 23 august 1944 România trecea de partea Aliaţilor în cel de-al Doilea Razboi Mondial, întorcând armele împotriva Germaniei naziste. Timp de 45 de ani, ziua de 23 august a fost sărbătoare naţională comunistă, cu semnificaţie puternic ideologizată, scrie stirile.tvr.ro.
23 august 1939, Pactul Ribbentrop-Molotov
Germania nazistă şi Uniunea Sovietică semnau la Moscova, Pactul Ribbentrop-Molotov, un tratat de neagresiune semnat, în prezenţa lui Stalin, de ministrul de externe sovietic Viaceslav Molotov şi de ministrul de externe german, Joachim von Ribbentrop.
Scopul declarat al pactului era ca al Treilea Reich să-şi asigure flancul estic după invadarea Poloniei, petrecută o săptămână mai târziu, la 1 septembrie 1939. În schimb, URSS dorea să câştige timp şi să prevină o invazie germană, deoarece Armata Roşie avea prea puţini ofiţeri superiori, după executarea multora dintre ei din ordinul lui Stalin, sub pretextul unui complot imaginar.
Era vorba, de fapt, de o înţelegere între Hitler şi Stalin de a împărţi ceea ce rămasese neocupat sau neîmpărţit în Europa Centrală şi de Est, aşa cum stipula un protocol adiţional secret care viza teritorii din Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia şi prin care URSS îşi accentua interesul pentru Basarabia.
„Măcelarii Europei, ameţiţi de băutură, îşi jucau rolurile, îmbrăţişându-se cu tandreţe şi clătinându-se pe picioare. În întregime, ei se înfăţişau ca un grup de gangsteri rivali, care avuseseră şi înainte de împărţit ceva, şi acum puteau să o ia de la capăt, fiind profesionişti ai aceloraşi afaceri", astfel descria momentul semnarii pactului istoricul Paul Johnson.
Ca urmare a protocolului adiţional secret, URSS a transmis României, la data de 28 iunie 1940, un ultimatum: i se dădeau 48 de ore pentru a evacua Basarabia şi nordul Bucovinei, în caz contrar URSS îi declara război. România a cedat şi trupele sovietice au intrat în teritoriile cerute, dar şi în ţinutul Herţei, nemenţionat în ultimatum. După intrarea României în război, din 1941 Basarabia s-a întors în componenţa statului român timp de încă trei ani, iar după 1944, a revenit în componenţa URSS.
Semnarea pactului şi aplicarea lui au avut grave repercusiuni asupra întregii lumi. A început Al Doilea Război Mondial, cu victime şi distrugeri nemaiîntâlnite în istorie, prelungit cu Războiul Rece şi cu scindarea Europei în două, prin aşa numita Cortină de fier, vestul s-a aflat sub influenţa Statelor Unite ale Americii, iar estul sub influenţa Uniunii Sovietice, timp de 45 de ani, între 1945 şi 1989.
23 august 1944: întoarcere armelor împotriva propriilor aliaţi
Este ziua în care Regele Mihai, sprijinit de Blocul Naţional Democratic, l-a convocat pe mareşalul Ion Antonescu la Palatul Regal şi i-a cerut încheierea unui armistiţiu cu puterile aliate. Regele nu era de acord cu înaintarea Armatei Române în interiorul URSS, alături de Germania nazistă.
În cursul serii, Regele Mihai a transmis prin radio o proclamaţie către popor: „România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite", spunea Regele Mihai I, în Proclamaţia pentru ţară rostită la radio, în seara zilei de 23 August 1944.
Ca urmare a acestui act, mareşalul Ion Antonescu şi miniştrii săi au fost arestaţi. România întorcea armele şi se alătura Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei.
Istoricii militari spun că întoarcerea armelor din 1944 a scurtat Războiul Mondial cu şase luni şi a evitat pierderea câtorva milioane de vieţi omeneşti, iar istoricii academicieni sunt de acord că momentul de la 23 august a fost alternativa care a provocat cele mai mici pagube României. Sunt însă şi voci care susţin că armistiţiul cu sovieticii nu ar fi fost cea mai înţeleaptă decizie, pentru că a avut şi efecte dramatice: a dus la capturarea a peste 170.000 de militari români şi la deportarea în URSS a peste 70.000 de români.
În urma reorientării României pe scena geopolitică, URSS l-a recompensat pe Regele Mihai I cu Ordinul Victoria, dar cu toate acestea el a fost obligat la câţiva ani după să abdice şi să părăsească ţara.
În 2005, la ceremoniile organizate la Moscova pentru a marca victoria din 1945 împotriva nazismului, regele Mihai I a fost decorat de preşedintele rus de atunci, Vladimir Putin, cu medalia aniversară a evenimentului.
La începutul lunii mai 2011, regele Mihai I a primit la Palatul Elisabeta din Londra distincţia „The Freedom of the City of London" din partea Guild of Freemen of the City of London şi a fost omagiat de oficialii britanici pentru rolul jucat la 23 august 1944.
„Curajul dumneavoastră din anul 1944, de a pune capăt regimului mareşalului Antonescu, va dăinui în istorie ca una dintre cele mai mari realizări ale vreunui monarh. Pentru ceea ce aţi reuşit în perioada voastră de domnie - scurtată de împrejurările nefericite - mulţi dintre noi, astăzi, familiile şi prietenii noştri vă datorează existenţa. Acţiunile domniei voastre au salvat mii şi mii de vieţi, au scurtat războiul cu cel puţin şase luni", a spus fostul lord primar al City of London (districtul financiar al Londrei), sir Arthur Gavyn.
23 august - cea mai importantă sărbătoare comunistă
Prima aniversare a zilei de 23 august, în 1945, a stat sub semnul grevei regale, Regele Mihai şi prim ministrul Petru Groza se boicotau reciproc, în condiţiile în care regele ceruse demisia cabinetului, iar Groza refuzase.
Abia din anul 1948, 23 august a devenit zi naţională. Regele fusese forţat să abdice, România se afla sub puternica influenţă sovietică, iar Partidul Comunist începuse o intensă campanie propagandistică de legitimare, iar sărbătoarea de la 23 august avea un rol central. Se sărbătorea la 23 august „ziua eliberării României de către glorioasa armată sovietică şi a doborârii dictaturii fasciste antonesciene de către forţele patriotice conduse de Partidul Comunist", cu defilări ale oamenilor muncii sub portretele lui Marx, Lenin şi Stalin.
Ulterior, pe măsură ce Partidul Comunist şi regimul lui Nicolae Ceauşescu au început să se detaşeze tot mai mult de Moscova, şi semnificaţia zilei de 23 august s-a schimbat. „Insurecţia armată antifascistă" a devenit „revoluţia de eliberare naţională şi socială, antifascistă şi antiimperialistă."
Timp de decenii, până în 23 august 1990, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită cu mare fast, cu demonstraţii militare şi coloane de oameni ai muncii, tineri, elevi şi copii, cu steaguri roşii ale Partidului Comunist şi tricolore, şi cu enorme portrete ale iubiţilor conducători comunişti care, cu timpul, au rămas doar doi, Nicolae şi Elena Ceauşescu.
În plus, pe stadioane erau alte manifestări omagiale de dimensiuni megalomanice dedicate Partidului Comunist şi conducătorului iubit, la care elevii, artiştii, sportivii sau muncitorii din uzine erau obligaţi să participe, cu entuziasm, în cinstea cuplului dictatorial.
După prăbuşirea comunismului, actul politic de la 23 august 1944 a fost prezentat oficial drept o lovitură de stat condusă de către regele Mihai şi partidele istorice.
Dar au fost şi alte diverse interpretări şi reinterpretări, care au pus în discuţie inclusiv rolul jucat de Regele Mihai, în funcţie de ideologii sau interese de moment, iar semnificaţia zilei de 23 august a rămas în continuare una dintre cele mai ideologizate chestiuni din istoria contemporană a României.
