26.000 RON alocati expertizarii fostei Policlinici de copii zac nefolositi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

26.000 RON alocati expertizarii fostei Policlinici de copii zac nefolositi

Fostul sef al Casei Judetene de Pensii, democratul Sorin Enache, n-a fost un director atit de eficient pe cit ar crede unii, si pe cit au lasat sa se inteleaga salariatii care au facut chiar si un protest public, cind au auzit ca va fi schimbat din functie. N-o spune direct, dar lasa sa se inteleaga acest lucru noul director al CJP, Stefan Simpetru (PNL), care are cel putin doua argumente in acest sens. Unul dintre ele se refera la neutilizarea banilor alocati inca de la inceputul anului pentru expertizarea cladirii fostei Policlinici de copii, imobil lasat in continuare in paragina: "Mi-e si jena sa va spun, pentru ca este o hiba a sistemului. In 26 ianuarie 2007, Casa Judeteana de Pensii a primit confirmarea ca poate cheltui, daca nu ma insel, suma de 26.400 RON pentru efectuarea expertizei tehnice a cladirii despre care discutam. In data de 11 iunie 2007, in momentul in care am fost numit ca director executiv, nu se facuse nimic. Expertiza tehnica constituie baza a ceea ce ar fi insemnat un studiu de fezabilitate si orice decizie ulterioara care s-ar putea lua in legatura cu aceasta cladire. S-ar putea ca studiul de fezabilitate sau chiar expertiza tehnica sa demonstreze necesitatea unor cheltuieli enorme, pe care nici Casa Nationala, nici Ministerul Muncii nu si le permite. Dar pina la urma am sti macar unde stam. Ei, iata ca a trecut un interval foarte lung in care nu s-a intimplat nimic. Dreptul de proprietate asupra cladirii a fost indubitabil. Ceea ce a existat ca si litigiu in instanta a fost o chestiune de principiu intre CJAS, care n-a vrut sa inteleaga faptul ca pe perioada in care a detinut cladirea in administrare avea obligatia de a face toate cheltuielile pe care le-ar face si proprietarul pentru a o mentine in stare de functionare; ei au pierdut o prima actiune in instanta si au reluat acum procesul. Suma nu e mare. Am demarat deja actiunea, am incercat sa contactam experti, sa vedem ce se poate face, pentru ca deja costul caietului de sarcini coboara sub 5.000 de euro si intocmirea caietului acesta s-ar putea da prin incredintare directa. Vrem sa vedem ce solutii putem gasi pentru a nu da nastere la interpretari. Si mai este ceva: important era si ce putea aduce in continuare suma asta de 26.000 RON. Dupa o expertiza tehnica venea un studiu de fezabilitate si ne-am fi lamurit si daca CNAS ar fi alocat in continuare o suma de nivelul a citeva sute de milioane pentru studiul de fezabilitate, noi, Braila, puteam pune CNAS in situatia de a medita daca, dupa ce a cheltuit citeva sute de milioane de lei, aproape de un miliard, se opreste din cheltuieli sau nu". Simpetru a precizat insa ca, daca ar fi refacuta, cladirea ar depasi necesarul de spatiu al CJP.
Si colegul de partid al lui Simpetru, omul de afaceri Stefan Ichim,
este de parere ca suma alocata in ianuarie nu este mare: "Banii nu sint multi, un expert care da o decizie pe o asemenea cladire este responsabil toata viata, or, pentru asta trebuie sa fie un om competent, si nu unul, cu o intreaga echipa, ce... credeti ca o expertiza se face asa, uitindu-te pe pereti? Se fac sondaje, sint lucruri extrem de complicate, eu unul, pentru 260 de milioane de lei vechi, nici nu m-as ridica de pe scaun, ca sa iau o asemenea lucrare".
Un alt argument al lui Simpetru in sprijinul ideii ca activitatea de la CJP Braila n-a fost atit de buna, inainte de a veni el la conducere se refera la pozitia ocupata de institutie, intr-un top national de profil: "In alta ordine de idei, daca tot ma apuc sa spun lucruri pe care din decenta nu am vrut sa le fac publice, sa stiti ca la evaluarea indicatorilor de performanta realizati pina la nivelul lunii mai, CJP Braila se situa pe pozitia 38, deloc onoranta. Incercam sa vedem ce se poate repara in perioada urmatoare si nu am pretentia ca detin toate solutiile".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro