Începusem să scriu un text despre oamenii care au murit în decembrie 1989 şi despre cum s-a aşternut uitarea peste ei. Despre felul murdar în care a fost ascuns adevărul acelor zile, despre vina unor ofiţeri răsplătiţi cu grade de general şi lăsaţi să-şi mănânce pensiile babane deşi au avut mâinile pătate de sânge. Despre falsul grosolan în care a fost împăturită moartea unor oameni şi despre felul în care cei aleşi s-au căţărat pe cadavrele lor. Despre profitorii acelor vremuri care rânjesc şi acum, batjocoritor, la un popor uşor de dus de nas. Despre impostura care s-a transmis vreme de 27 de ani şi despre manipulările repetate pentru care românii nu au antidot. Despre ipocrizie.
Şi mă minunam acum să constat că până şi xenofobia cultivată cu grijă în toată campania electorală de PSD, de ALDE şi de anexa lor PRU a fost la rândul ei un capitol încărcat de ipocrizie, o minciună gogonată livrată prostimii. Toată retorica aia nătângă cu “mândri că suntem români”, “nu ne vindem ţara”, “Cioloş şi Iohannis sunt străini”, “oamenii lui Soroş”, bla, bla, bla, toată gargara de campanie a dispărut ca un balon, ieri, când Sevil Shhaideh a fost nominalizată drept viitor premier. Şi cumva ar fi liniştitor să ştiu că noua majoritate din jurul PSD nu este nici misogină, nici xenofobă şi nici fundamentalist creştin-ortodoxă, dacă nu ar fi cu adevărat îngrijorător că premierul propus de infractorul dovedit Liviu Dragnea a fost mâna dreaptă a altor doi infractori dovediţi - Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre, celebri baroni de Constanţa. E îngrijorător să vezi că la cel mai înalt nivel în statul român, puterea se împarte la fel ca în baronate precum Brăila ori Teleorman, pe relaţia naş – fin.
Însă lucrul care ar trebui să ne îngrijoreze şi mai mult pe toţi este mulţimea care se lasă mânată de propagandă, priza uriaşă pe care masele o au la injecţiile cu ură şi să realizăm cât de fragilă este graniţa dintre pace socială şi dezastru. Fie că vorbim despre intoxicarea din decembrie 89 cu teroriştii străini, manipulare ce a facilitat confiscarea statului de către comuniştii transformaţi peste noapte în democraţi, fie că vorbim despre cea cu soroşiştii veniţi să fure România, manipulare care facilitează acum confiscarea statului de o şleahtă de infractori, unii dintre ei dovediţi deja de Justiţie, reţeta este aceeaşi. Şi ambele seamănă ură şi frică. Şi ambele se pot măsura în vieţi omeneşti curmate, în stradă, aşa cum s-a întâmplat în 89 sau în spitale ori pe şosele. Fiindcă, ne place ori nu, corupţia ucide. Iar România, se pare, în 27 de ani, nu a învăţat asta.
