Mergi la conţinutul principal

27 de români au câștigat procesele cu băncile privind darea în plată

Din cele peste 1.900 de dosare aflate pe rolul instanţelor, 27 sunt decizii în favoarea clienţilor, iar patru sunt victorii ale băncilor, potrivit profit.ro. Deocamdată, sunt soluţii date pe fond, care pot fi atacate de cei care au pierdut.

De exemplu, într-un dosar deschis la Rădăuţi, instanţa a dat câştig de cauză clientului. La fel s-a întâmplat şi în cazul unor dosare deschise la Slatina şi Feteşti. Majoritatea contestaţiilor depuse de bănci au fost respinse de judecători, pentru că nu au fost respectate procedurile.

De asemenea, au fost şi dosare admise, prin care băncile au cerut trimiterea legii la Curtea Constituţională. Până acum, Credit Europe conduce în clasamentul litigiilor, cu peste 300, urmată de Bancpost, Banca Transilvania şi Raiffeisen.

Sursa: Digi24.ro

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro