Mergi la conţinutul principal

7.315 lei, salariul mediu brut în luna iunie, la Brăila

• câştigul salarial mediu net a fost de 4.469 lei, în creștere faţă de luna precedentă cu aproape două procente • potrivit Direcției Regionale de Statistică (DRS), câştigul salarial mediu brut realizat în județul Brăila în luna iunie a.c. a fost mai mic cu 20,9% decât cel realizat la nivel național, care a ajuns la 9.246 lei

 

În luna iunie a. c., câştigul salarial mediu nominal brut în județul Brăila a fost de 7.315 lei, precizează Direcția Regională de Statistică Brăila (DRS). Totodată, în aceeași perioadă, câştigul salarial mediu net a fost de 4.469 lei, în creștere faţă de luna precedentă cu 1,9%. La nivel naţional, câştigul salarial mediu nominal brut realizat a fost de 9.246 lei, iar cel net de 5.539 lei.

„Comparativ cu luna iunie a anului trecut, câştigul salarial mediu nominal net în judeţul Brăila a crescut cu 8,4% (4.469 în iunie 2025, 4.121 lei în iunie 2024). Indicele câştigului salarial real din luna iunie 2025 faţă de iunie 2024 a fost de 102,6%. Indicele câştigului salarial real din luna iunie 2025 faţă de luna mai 2025 a fost de 101,4%. În cursul anului, se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători. Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an”, precizează surse din cadrul DRS Brăila.

Potrivit statisticilor oficiale, câştigul salarial mediu brut realizat în județul Brăila, în luna iunie 2025, a fost mai mic cu 20,9% decât cel realizat la nivel național (9.246 lei). În agricultură, silvicultură şi pescuit, câştigul salarial mediu brut a fost de 9.805 lei, cu 32,7 % mai mare decât cel realizat la nivel naţional (7.387 lei). În industrie şi construcţii, însă, câştigul mediu brut a fost de 6.657 lei, cu 22,8 % mai mic decât cel realizat la nivel naţional (8.628 lei). Cel mai rău stau brăilenii din servicii, care au relizat un câştig mediu brut de 7.313 lei, cu 24,1 % mai mic decât cel realizat la nivel naţional, care s-a ridicat la 9.633 lei (!).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro