8 ani de puşcărie pentru că l-a ucis pe Sufleţel groparul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

8 ani de puşcărie pentru că l-a ucis pe Sufleţel groparul

Ionuţ Panaete, 20 de ani, din Salcia Tudor, cel care i-a crăpat capul lui Ionică Sufleţel, groparul satului, a fost condamnat la 8 ani de închisoare, pentru lovituri cauzatoare de moarte. Sentinţa nu este definitivă, iar Panaete a formulat deja apel, judecata fiind programată pentru luna septembrie, la Curtea de Apel Galaţi. Incidentul sângeros s-a petrecut în seara zilei de 1 februarie, într-un cafe-bar, iar victima a decedat acasă, loviturile la cap aducându-i sfârşitul. Judecătorii au dispus însă schimbarea încadrării juridice a faptei, din omor în loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Asta nu l-a scăpat însă pe tânăr de închisoare. "Condamnă pe inculpatul Panaete Ionuţ la pedeapsa principală de 8 ani închisoare pentru săvârşirea la data de 01.02.2015 a infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte. Aplică inculpatului, pe lângă pedeapsa principală de 8 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor. (...) Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului Panaete Ionuţ durata reţinerii şi arestării preventive de la data de 03.02.2015 la zi. Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpat. Obligă pe inculpat la plata sumei de 4.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare", este soluţia pronunţată de Tribunalul Brăila, după cum se arată pe site-ul instanţei.
La începutul lunii mai, dosarul crimei de la Salcia Tudor a ajuns pe biroul judecătorilor, din dispoziţia procurorului criminalist al Parchetului de pe lângăTribunalul Brăila. Ionuţ Panaete, tânărul care l-a atacat fără motiv şi l-a omorât în bătaie pe un consătean de 33 de ani, a fost trimis în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de omor. Potrivit anchetatorilor, Ionuţ Panaete "era cunoscut în comunitatea locală ca fiind o persoană violentă, cu precădere pe fondul consumului de alcool".

A plecat acasă şi a fost găsit mort de fratele său

Atacul asupra groparului Ionică Sufleţel a avut loc în seara de 1 februarie, în incinta cafe-barului din comuna Salcia Tudor.
În jurul orei 19.00, Ionuţ Panaete a intrat în bar şi s-a aşezat la o masă, unde se aflau alţi patru consăteni. La un moment dat, şi-au făcut apariţia Ionică Sufleţel, groparul satului, şi amicul său, Liviu Răghină, care s-au aşezat la o altă masă. După jumătate de oră a izbucnit însă scandalul. Băut bine, Ionuţ Panaete i-a cerut unui consătean care se aşezase la aceeaşi masă cu el, să părăsească localul, iar acesta a plecat, tocmai pentru a evita o confruntare cu agresorul. Nu a durat mult şi bătăuşul Panaete şi-a vărsat nervii pe Ionică Sufleţel. L-a înjurat şi l-a lovit în plină figură atât de puternic, încât bărbatul a căzut sub masă, pierzându-şi cunoştinţa. Speriat, Sufleţel s-a ridicat de pe scaun şi a început să meargă către uşă, însă agresorul l-a ajuns din urmă şi l-a lovit, doborându-l. "Cei doi s-au rostogolit căzând peste un scaun şi peste o sobă de teracotă, apoi pe jos. Inculpatul s-a ridicat şi i-a aplicat victimei mai multe lovituri de pumn în zona feţei şi a capului, apoi i-a aplicat lovituri cu picioarele dinspre spate, orientate către partea superioară a toracelui şi către cap. După ce a lovit victima, inculpatul s-a urcat cu picioarele peste toracele acesteia şi a sărit/săltat, de două ori", a precizat procurorul criminalist. Fără a se gândi că leziunile suferite i-ar putea aduce moartea, victima s-a spălat pe faţă şi a plecat acasă. În dimineaţa următoare a fost găsit decedat, chiar de fratele său.
Ionuţ Panaete a fost reţinut pe 3 februarie şi arestat preventiv a doua zi, de către judecătorii Tribunalului Brăila, pentru săvârşirea infracţiunii de omor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro