• rechizitele școlare gratuite, în valoare de 65 de lei pentru ciclul primar și 75 de lei pentru gimnaziu, vor ajunge în acest an la 8.300 de elevi brăileni, în cadrul programului derulat anual de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila • cu 450 mai multe decât anul trecut, acestea au fost achiziționate în cadrul unui contract în valoare de 474.100 lei, finanțat prin ”Programul social de acordare de rechizite școlare”
Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Brăila continuă și în acest an implementarea programelor sociale destinate elevilor din familii cu venituri reduse, parte a unor inițiative naționale și europene menite să combată abandonul școlar și să promoveze accesul egal la educație. Printre acestea, unul dintre cele mai importante rămâne programul privind achiziționarea și distribuirea de rechizite școlare gratuite.
Lipsa resurselor materiale, inclusiv a celor de bază precum caiete, instrumente de scris sau ghiozdane, continuă să fie o cauză majoră a absenteismului și a abandonului școlar. Prin distribuirea gratuită de rechizite, ISJ Brăila urmărește să ofere un sprijin concret, astfel încât toți copiii, indiferent de mediul socio-economic, să poată participa activ la ore și să aibă șanse egale de reușită. Pentru anul școlar 2025-2026, ISJ Brăila a achiziționat 8.300 de pachete de rechizite, cu 450 mai multe decât în anul precedent (7.850). Beneficiarii sunt elevii din ciclul primar și gimnazial, înscriși la cursuri de zi, proveniți din familii al căror venit mediu net lunar pe membru nu depășește 50% din salariul minim brut pe țară. În prezent, acest prag este de 2.025 de lei pe membru de familie. Achiziția a fost lansată în SEAP la 1 iulie și finalizată pe 19 august, cu o valoare de 474.100 lei (fără TVA) – cu 28.050 lei mai mult decât anul trecut.
Rechizitele sunt adaptate vârstei elevilor și structurate pe cinci categorii: clasa pregătitoare – 900 pachete (față de 850 anul trecut); clasa I – 900 pachete (față de 700); clasele II-IV – 2.800 pachete (număr identic cu anul trecut); clasele V-VII – 2.800 pachete (față de 2.650) și clasa a VIII-a – 900 pachete (față de 850). Valoarea pachetelor a fost majorată încă din 2024, ajungând la 65 de lei pentru elevii din ciclul primar (de la 25 lei anterior) și 75 de lei pentru cei din ciclul gimnazial (de la 35 lei).
O inițiativă cu tradiție și impact social
Programul a fost lansat în 2002 și a vizat constant stimularea prezenței la cursuri a elevilor din medii vulnerabile. Potrivit datelor furnizate de inspectoratele școlare de-a lungul anilor, aceste intervenții au contribuit la scăderea absenteismului și la creșterea șanselor de promovare, mai ales în mediul rural, unde presiunea financiară asupra familiilor este mai ridicată. ”Pentru mulți copii, un caiet, un penar sau un set de acuarele nu reprezintă doar un obiect material, ci un semn că societatea nu i-a uitat și că școala este un loc unde sunt așteptați. Dincolo de valoarea lor practică, aceste pachete transmit un mesaj de incluziune și solidaritate”, a precizat unul din beneficiarii acestor rechizite, profesor Giorgiana Ioan, directorul Școlii Gimnaziale Romanu.
Conform datelor Eurostat, România continuă să se confrunte cu una dintre cele mai ridicate rate ale abandonului timpuriu din educație din Uniunea Europeană. Lipsa resurselor materiale, migrația părinților, accesul limitat la infrastructură și diferențele dintre mediul urban și rural sunt doar câțiva dintre factorii care întrețin această problemă. În acest context, programe precum cel implementat de ISJ Brăila nu au doar o dimensiune educațională, ci și una socială, contribuind la reducerea inegalităților și la consolidarea coeziunii comunitare.
Sprijin condiționat de transparență și responsabilitate
Pentru a beneficia de rechizite, părinții sau tutorii legali trebuie să depună o cerere însoțită de documentele care dovedesc venitul familiei, în termen de cinci zile de la data începerii cursurilor. Ulterior, directorii unităților de învățământ au obligația să stabilească listele cu elevii eligibili, în maximum 15 zile. Această procedură birocratică, deși uneori percepută ca împovărătoare, are rolul de a garanta că sprijinul ajunge exact la cei care au nevoie.
Specialiștii în educație atrag atenția că sprijinul material este doar un pas dintr-o strategie mai amplă necesară pentru a combate abandonul școlar. Eforturile trebuie dublate de programe de mentorat, consiliere psihologică, burse sociale și investiții în infrastructura școlară. Cu toate acestea, rechizitele achiziționate prin acest program arată că fiecare intervenție contează și poate face diferența în viața a mii de elevi. ”Educația nu este doar despre manuale și examene, ci despre șansa reală de a construi un viitor. Iar pentru ca această șansă să fie egală pentru toți, este nevoie de astfel de programe”, a conchis profesor Iulia Olguţa Vuţino, director Școala Gimnazială Surdila Greci, beneficiar al acestui program.