"Instinct", un film cu Anthony Hopkins si Cuba Gooding Jr. in rolurile principale, propune o tema deloc noua, in care sint pusi fata in fata nebunii dintr-o inchisoare de maxima siguranta si "nebunii" care umbla liberi pe strada, cei din urma intruchipind societatea in care traim, o societate violenta, dementa si plina de frica. Deci, o tema dezbatuta des astazi in literatura, arta, cinematografie, din perspectiva unei mize mari ce pune problema declinului omului contemporan.
"Instinct" - cu un titlu, dupa parerea mea, destul de neinspirat, care te duce cu gindul la "Instinct primar", "...fatal" si altele... filmul ar fi trebuit sa se numeasca, mai degraba, "Acaparatorii", dupa metafora simbol si cheia intregului film - are vocatia unei parabole din care se desprinde ideea ca, in timp ce cu nebunii patologici se mai poate face ceva, cu cei care ii supravegheaza si ii "recupereaza" nu se mai poate face aproape nimic. Societatea contemporana nu mai are nici o sansa, sau are una destul de firava, reprezentata prin aparitia ocazionala a unui idealist - in film, doctorul Theo Caulder, "discipolul" lui Ethan Powell - care, in fond, nu se poate lupta cu un sistem intreg, bolnav de spaima, imun si incapabil sa inteleaga ceva de substanta si din substanta a ceva.
Personajul-pilon e Ethan Powell, invingator si invins totodata, el insusi facind parte odata din sistemul constituit din punct de vedere juridic in hidra sociala care-ti da dreptul sa faci orice ca sa aperi sistemul aparindu-te pe tine. Un sistem psihotic, nevrotic, un sistem "somnambulic", dispus spre "crima" mascata, indreptata spre orice si in orice moment; crima executata ca act gratuit, ca ratiune de a exista, crima ca substituent al fricii, dar nu fata de un pericol real, ci fata de tine insuti. Ethan, facind parte initial dintre "Acaparatori", aduce in captivitate - omul avind de partea lui nu forta naturala, ci arma, tunul, dinamita... mijloacele, deci! - reprezentanti ai necuvintatoarelor pe care-i anuleaza ca indivizi ai speciei respective, deposedindu-i de orice senzatie, perceptie asupra lumii din afara, de orice calitate naturala salvatoare. Omul simte nevoia (din cauza aceleiasi spaime!) sa acapareze teritorii, bani, idei, fiinte necuvintatoare si cuvintatoare ca el, asta fiind, in cele din urma, suprema izbinda.
Libertatea in afara sistemului Ethan nu o poate obtine decit refugiindu-se in intimitatea junglei, printre gorile, fiind acceptat de acestea ca reprezentant al altei specii, "ca om", spune el. Intr-o familie de gorile obtine un loc, un rol, un statut si, in primul rind, afectiune si protectie neconditionate. Fara a i se cere nimic la schimb, masculul dominant intelege sa-l protejeze pentru ca face parte din "familie". Aici, Ethan se simte pentru prima data protejat si tot aici intervine iarasi omul, reprezentantul lumii civilizate, "braconierul" sistemului gata sa ucida, sa distruga tot. "Braconierul", "Acaparatorul", simbolul perfect al speciei umane, este zugravit ca o caricatura cu chipul minjit de ura, cautind, cu patima si legitimare juridica, singele si crima printre frunze si liane. Omul este capabil sa inainteze pina in inima junglei ca sa gaseasca ce ii "trebuie": puterea sau, mai degraba, confirmarea puterii. El nu declanseaza razboiul, ci initiaza omorul pervers asupra unor parteneri inegali. Asa este determinat Ethan Powell sa ucida, aparindu-si pentru prima data "familia". Sistemul nu-l iarta nici pe el, il cauta in mijlocul salbaticiei ca sa-l suprime pentru ca i s-a sustras.
Filmul nu face nici o concesie inspre o posibila reconciliere, in afara de salvarea discipolului - doctorul Caulder, care se intoarce liber la tactica, si de efectul firav pe care-l genereaza in inchisoare o schimbare de viziune mult prea fragila si cu caracter evident temporar. Ethan fuge ca un animal din cusca lui spre libertate, nu vrea sa fie absolvit de societate prin trucul marunt al "atingerii la coarda sensibila". El refuza sistemul pina la capat.
Oamenii care construiesc si "mituiesc" apoi un sistem - orice fel de sistem - sint niste prezente "mutilate", expuse in film cu trasaturi expresioniste - vezi directorul inchisorii, gardienii - fiinte cu chipul schimonosit de frica si ura intotdeauna alaturi, indreptate impotriva oricarei schimbari, oricarei incercari de eliberare. Asa apare impotrivirea fata de orice sentiment natural de bine, de frumos, de pozitionare a fiintei umane la antipodul mutilarii.
"Instinct" - cu un titlu, dupa parerea mea, destul de neinspirat, care te duce cu gindul la "Instinct primar", "...fatal" si altele... filmul ar fi trebuit sa se numeasca, mai degraba, "Acaparatorii", dupa metafora simbol si cheia intregului film - are vocatia unei parabole din care se desprinde ideea ca, in timp ce cu nebunii patologici se mai poate face ceva, cu cei care ii supravegheaza si ii "recupereaza" nu se mai poate face aproape nimic. Societatea contemporana nu mai are nici o sansa, sau are una destul de firava, reprezentata prin aparitia ocazionala a unui idealist - in film, doctorul Theo Caulder, "discipolul" lui Ethan Powell - care, in fond, nu se poate lupta cu un sistem intreg, bolnav de spaima, imun si incapabil sa inteleaga ceva de substanta si din substanta a ceva.
Personajul-pilon e Ethan Powell, invingator si invins totodata, el insusi facind parte odata din sistemul constituit din punct de vedere juridic in hidra sociala care-ti da dreptul sa faci orice ca sa aperi sistemul aparindu-te pe tine. Un sistem psihotic, nevrotic, un sistem "somnambulic", dispus spre "crima" mascata, indreptata spre orice si in orice moment; crima executata ca act gratuit, ca ratiune de a exista, crima ca substituent al fricii, dar nu fata de un pericol real, ci fata de tine insuti. Ethan, facind parte initial dintre "Acaparatori", aduce in captivitate - omul avind de partea lui nu forta naturala, ci arma, tunul, dinamita... mijloacele, deci! - reprezentanti ai necuvintatoarelor pe care-i anuleaza ca indivizi ai speciei respective, deposedindu-i de orice senzatie, perceptie asupra lumii din afara, de orice calitate naturala salvatoare. Omul simte nevoia (din cauza aceleiasi spaime!) sa acapareze teritorii, bani, idei, fiinte necuvintatoare si cuvintatoare ca el, asta fiind, in cele din urma, suprema izbinda.
Libertatea in afara sistemului Ethan nu o poate obtine decit refugiindu-se in intimitatea junglei, printre gorile, fiind acceptat de acestea ca reprezentant al altei specii, "ca om", spune el. Intr-o familie de gorile obtine un loc, un rol, un statut si, in primul rind, afectiune si protectie neconditionate. Fara a i se cere nimic la schimb, masculul dominant intelege sa-l protejeze pentru ca face parte din "familie". Aici, Ethan se simte pentru prima data protejat si tot aici intervine iarasi omul, reprezentantul lumii civilizate, "braconierul" sistemului gata sa ucida, sa distruga tot. "Braconierul", "Acaparatorul", simbolul perfect al speciei umane, este zugravit ca o caricatura cu chipul minjit de ura, cautind, cu patima si legitimare juridica, singele si crima printre frunze si liane. Omul este capabil sa inainteze pina in inima junglei ca sa gaseasca ce ii "trebuie": puterea sau, mai degraba, confirmarea puterii. El nu declanseaza razboiul, ci initiaza omorul pervers asupra unor parteneri inegali. Asa este determinat Ethan Powell sa ucida, aparindu-si pentru prima data "familia". Sistemul nu-l iarta nici pe el, il cauta in mijlocul salbaticiei ca sa-l suprime pentru ca i s-a sustras.
Filmul nu face nici o concesie inspre o posibila reconciliere, in afara de salvarea discipolului - doctorul Caulder, care se intoarce liber la tactica, si de efectul firav pe care-l genereaza in inchisoare o schimbare de viziune mult prea fragila si cu caracter evident temporar. Ethan fuge ca un animal din cusca lui spre libertate, nu vrea sa fie absolvit de societate prin trucul marunt al "atingerii la coarda sensibila". El refuza sistemul pina la capat.
Oamenii care construiesc si "mituiesc" apoi un sistem - orice fel de sistem - sint niste prezente "mutilate", expuse in film cu trasaturi expresioniste - vezi directorul inchisorii, gardienii - fiinte cu chipul schimonosit de frica si ura intotdeauna alaturi, indreptate impotriva oricarei schimbari, oricarei incercari de eliberare. Asa apare impotrivirea fata de orice sentiment natural de bine, de frumos, de pozitionare a fiintei umane la antipodul mutilarii.
