Accident de muncă mortal la SC Agricost SA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Accident de muncă mortal la SC Agricost SA

• Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a declanșat o anchetă în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea decesului, precum și stabilirea reglementărilor legale încălcate

 

Potrivit unui comunicat remis, joi, de conducerea Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila (ITM), în ziua de marți, 27 februarie, în jurul orei 10.00, la SC Agricost SA Brăila - Insula Mare a Brăilei s-a produs un eveniment soldat cu decesul unui lucrător. 

„Victima, dorind să-și ajute colegul la degajarea zonei de floarea-soarelui, a intrat în celulă prin gura de vizitare și a început degajarea căii de mijloc a celulei. Mai apoi, s-a deplasat către centrul celulei, unde a fost surprins de cerealele rămase, acestea acoperindu-l complet”, precizează inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire

Colegul bărbatului surprins de grămada de semințe a cerut ajutorul celorlalți colegi angajați pentru a salva victima și a sunat, totodată, la 112. Din păcate, lucrătorul a fost scos din celulă decedat.

„Ca urmare a acestui eveniment, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila a deschis dosar de cercetare, în vederea stabilirii împrejurărilor și cauzelor care au condus la producerea decesului, precum și stabilirea reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor și a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor evenimente similare și determinarea caracterului accidentului”, a mai precizat sursa citată.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro