Băi, te pomeneşti că l-o fi apucat hărnicia pe Bădălan, că vrea să mişte şi el un pai de chibrit pentru oraşul ăsta - am zis eu în sinea mea. Ori poate că omu' o fi fost lovit de vreo criză de personalitate şi acum se crede vreun Lech Walesa, născut pentru a-şi sluji poporul. Aiurea! Deputatul Bădălan are fix aceleaşi apucături ca şi până acum, doar că şi-a variat un pic repertoriul. Adică nu mai cântă în strună doar la 2-3 inşi, pe care-i crede el mai importanţi în PDL, ci stă ca un soldat disciplinat şi aşteaptă să ducă la îndeplinire orice ordin pe care îl primeşte. Important este ca acest ordin să fie adoptat de majoritatea din PDL, să fie noul trend în partid, ca să zic aşa. Iar noul trend în PDL, cel puţin la nivel declarativ, este "Jos, Boc!" Cum a auzit Bădălan că Elena Udrea îi dă la temelie celui mai mic ministru din istoria recentă a României, a sărit şi el să îi care doi bocanci în gură lui Boc. Astfel că de vreo 2-3 săptămâni încoace, Bădălan are misiune precisă. Organizează conferinţe de presă în care îl ia la şuturi pe Boc cu tot cu guvernul de incompetenţi. Nu că Boc nu ar merita, Doamne-fereşte, dar Bădălan să ridice primul piatra cu atâta tupeu? Da, care-i problema? Credeţi cumva că Bădălan este străbătut de vreun sentiment de jenă, de ruşine când joacă rolul slugii perfecte, a celui care vorbeşte cu cuvintele Elenei Udrea?
Bădălan intră astăzi în pielea Elenei Udrea pentru că aşa simte el că e bine pentru viitorul său politic care, între noi fie vorba, nu există. Mâine, când în PDL-central vor fi alte reglări de conturi, Bădălan se va dezbrăca de rochia mulată şi va arunca la gunoi poşeta Vuitton, pentru a apărea în vajnicul apărător al lui Vasile Blaga, de pildă. Sau chiar al lui Boc, dacă piticul atomic va face două tumbe şi va reuşi să revină pe scena publică mai premier decât oricum nu a fost niciodată.