Activități anticorupție expuse în cadrul programului Școala Altfel | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Activități anticorupție expuse în cadrul programului Școala Altfel

* ofițerii serviciului Județean Anticorupție Brăila s-au întâlnit cu elevii și le-au vorbit despre modul în care trebuie să procedeze atunci când constată săvârșirea unor fapte de corupție

 

 

Liceenii s-au întâlnit cu ofițerii anticorupție. Este vorba despre o acțiune în cadrul programului educațional “Școala Altfel: să știi mai multe, să fii mai bun!”.

la data de 16 aprilie, ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție (SJA) Brăila, împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, au desfășurat două sesiuni de informare anticorupție cu elevi ai Liceului Teoretic “Panait Cerna” din Brăila,

Sesiunile au avut un caracter informativ, elevilor fiindu-le prezentate, într-o manieră potrivită vârstei acestora, competențele Direcției Generale Anticorupție, drepturile, libertățile și obligațiile ce le revin în calitate de cetățeni în relația cu angajații MAI, infracțiunile de corupție și cele asimilate acestora, modul de acțiune în situația în care sunt implicați sau iau la cunoștință despre săvârșirea unor fapte de corupție, modalitățile de sesizare, consecințele și costurile implicării în astfel de fapte. Activitatea a avut ca scop educarea și formarea atitudinii anticorupție, precum și creșterea gradului de informare a tinerilor cu privire la comportamentul ce trebuie adoptat, reacția la corupție, precum și popularizarea Call Center-ului anticorupție 0800 806 806”, se arată în comunicatul transmis de SJA Brăila.

Ofițerii anticorupție reamintesc cetățenilor că pot face sesizări din domeniul de competență al DGA, respectiv prevenirea și combaterea faptelor de corupție în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne, la adresa de e-mail braila.dga@mai.gov.ro, telefonic la 0239/613.634 sau la sediul Serviciului Județean Anticorupție Brăila, strada Ana Aslan, nr. 39.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro