Activitate febrila la Comisia Centrala a Arbitrilor, dar si la cea judeteana din Braila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Activitate febrila la Comisia Centrala a Arbitrilor, dar si la cea judeteana din Braila

In perioada 17-19 februarie, la Pitesti, a avut loc un curs de instruire pentru arbitrii divizionari A, dar si, in premiera, pentru instructorii zonali care au responsabilitatea de a urmari si a promova arbitri tineri, de perspectiva.
Braila a fost reprezentata de presedintele Comisiei Judetene de Arbitri, Laurentiu Vargatu si arbitrii Daniel Deca si Gheorghe Negoita.
In primele doua zile ale consfatuirii au fost analizate arbitrajele din tur, dar au avut loc si discutii libere intre oficiali si aici au intrat Constantin Gheorghe, presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Dan Petrescu, Nicolae Grigorescu si cursanti, principalele probleme dezbatute fiind legate de cauzele care au generat greseli de arbitraj in turul editiei actuale de campionat.
S-a dat, de asemenea, o testare scrisa tuturor celor prezenti, dar si una practica, in care fiecare participant trebuia sa analizeze si sa ia decizia corespunzatoare unor faze prezentate pe caseta video.
Duminica, de la ora 10.00, pe stadionul "Nicolae Dobrin" s-au dat testele fizice. Ambii arbitri braileni au reusit sa treaca cu brio si aceasta ultima proba. Gheorghe Negoita a avut o comportare excelenta la testul Cooper care a constat intr-o alergare pe distanta a cel putin 2700 metri in timp de 12 minute, iar Daniel Deca s-a remarcat la testele scurte.
"Consider ca aceste instruiri sint foarte importante si utile si ca in curind vor aparea si rezultatele. Comisia Centrala de Arbitri trece printr-o perioada mai putin fasta. Din punctul meu de vedere doar 10-12 arbitri pot face fata in acest moment rigorilor Diviziei A si ma bucur ca printre ei se numara si cei doi arbitri braileni.
Faptul ca la aceste cursuri a fost prezent si presedintele Ligii, Dumitru Dragomir, constituie cred un argument in plus in favoarea importantei ce se da in acest moment revenirii la parametri optimi a acestei activitati", a declarat Laurentiu Vargatu.

Laurentiu Vargatu face parte din comisia de examinare de la Bacau

La sfirsitul acestei saptamini vor fi examinati si arbitrii din lotul B si C., iar pentru ca numarul "cavalerilor fluierului" din aceste esaloane este mult mai mare, testarile vor avea loc pe zone geografice.
Printre arbitri care vor fi prezenti la aceasta testare se numara si sase braileni, Ionel Ivan, Luciliu Zaharia, Catalin Teodor, Maricel Dragomir, Marius Bratosin si Catalin Tincu.
Presedintele Comisiei Judetene de Arbitri Braila, Laurentiu Vargatu si omologul sau din Galati, Nicolae Rainea, fac parte din comisia de examinare de la Bacau.
Aceiasi oficiali vor face parte, pe data de 12 martie, la Galati, din comisia ce va evalua arbitri care doresc sa promoveze la categoria intii.
"Ma onoreaza aceasta cooptare in comisiile de evaluare a arbitrilor. Eu sper ca prin aportul meu coroborat cu cel al tuturor celor implicati in acest demers sa reusim sa readucem arbitrajul romanesc la cotele la care a fost nu demult", a mai adaugat Laurentiu Vargatu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro