Actorul Alin Florea a primit premiul pentru cel mai bun One Man Show | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Actorul Alin Florea a primit premiul pentru cel mai bun One Man Show


Marele premiu al Galei a fost adjudecat de actorul Alexandru Bogdan, Premiul pentru cel mai bun One Woman Show a fost primit de Milena Milanova din Bulgaria, iar Premiul Ştefan Iordache, atribuit de către publicul băcăuan, i-a fost decernat Elizei Noemi Judeu.

"Visul unei nopţi de gală", pe un text scris de Cornel Cristei, s-a jucat pentru prima oară la Brăila în clubul Understage, apoi pe scena Teatrului "Maria Filotii" în cadrul Festivalului Zile şi Nopţi de Teatru. Deşi brăilenii nu au mai avut ocazia să o vadă de multă vreme, piesa a fost invitată pe scene din Oradea, Bucureşti ori Iaşi. Spectacolul este, aşa cum se arată în prezentarea lui, o privire lucidă care urmăreşte, la persoana întâi, aventura unui tânăr absolvent al unui liceu de artă care nu poate intra la conservator, dar care e primit cu braţele deschise ca animator al unei emisiuni unde vocea lui ajunge să fie folosită de către nepotul patronului postului respectiv, pentru a câştiga nu mai puţin de cinci ediţii ale unui concurs în care votul publicului şi maşinăria de producere a iluziilor pe care o presupune orice show vor demonstra că realitatea e iluzorie, că orice poate fi manipulat, modificat, reinventat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro