Adevărata furtună care mătură România | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Adevărata furtună care mătură România

Gestionarea aşa-zisei furtuni care stătea să facă praf ieri ţara şi mai ales Capitala a spulberat orice urmă de logică, de profesionalism şi de bun simţ care mai exista în România la nivel administrativ. Cel puţin în Bucureşti, modul în care Firea a panicat un întreg oraş, ajutată de istericii de la mai toate televiziunile, anunţând încă de dimineaţă că închide şcolile şi grădiniţele de la ora 17.00, deşi era evident că, din punct de vedere meteorologic, nu era niciun motiv de exagerare, a fost expresia supremă a ţopârlănismului politic românesc.

Firea, în goana ei după imagine şi de a nu-şi asuma nicio responsabilitate în cazul unor eventuale  daune sau victime, a aruncat în haos Bucureştiul – plin, ca de altfel întreaga ţară, de suficient de mulţi proşti care au căzut în capcana dezinformării oficiale.

Aceasta este expresia impotenţei administrative, a ţăţismului în politică şi administraţie, a improvizaţiilor, a incompetenţei, a lipsei educaţiei generale.

Situaţie similară cu cea a transferării contribuţiilor sociale de la angajatori la angajaţi şi pe care ar urma să le plătească salariaţii de la 1 ianuarie 2018. Ba se transferă toate contribuţiile în sarcina angajatului, ba se mai lasă câteva şi la angajator, ba se majorează salariul brut prin lege, ba scade impozitul etc. O improvizaţie fiscală din care nimeni nu mai înţelege nimic şi care, cu siguranţă, va da bătăi uriaşe de cap şi firmelor, şi salariaţilor, şi statului. O bulibăşeală generală, semn al aceleiaşi incompetenţe crase şi al amatorismului criminal, de data aceasta de la nivel guvernamental. Şi de-ar fi singura. Dar nu! Să mai amintesc despre acciza la carburanţi, despre ministrul de Finanţe care recunoaşte că habar nu are care sunt preţurile la pompă (probabil aşa e când te deplasezi doar cu şofer şi nu pe banii tăi), despre taxarea suplimentară a firmelor cu angajaţi part-time, despre toate măsurile chinuite, imprevizibile, derutante pentru mediul privat? Să mai vorbim despre creşterea preţurilor, devalorizarea continuă a leului în faţa euro, despre creşterea dobânzilor la lei, despre lipsa investiţiilor, despre autostrăzile care nu există sau care, dacă există, o iau la vale, despre forţarea companiilor de stat să cotizeze la buget în avans sute de milioane de euro, abandonând orice investiţie, despre miliardele de euro împrumutate de stat pentru susţinerea unor măsuri nesustenabile economic? Să mai vorbim despre faptul că ne îndreptăm, încet dar sigur, spre o nouă criză economică?

Adevăratele furtuni care lovesc România – şi asta de 27 de ani – sunt formate dintr-un amestec mortal de fenomene devenite atât de naturale în ţara noastră precum incompetenţa generalizată, amatorismul, nepotismul, nepăsarea, corupţia, ipocrizia, minciuna, parşivenia, nesimţirea şi prostia de la nivelul politic şi administrativ românesc. 

Aceste furtuni au avut, de-a lungul timpului, diverse nume. Dar furtuna care spulberă acum şi care va mătura România se numeşte simplu: PSD+ALDE.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro