Adeverinţe APIA pentru beneficiarii subvenţiei pentru porcine | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Adeverinţe APIA pentru beneficiarii subvenţiei pentru porcine

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat că a început să elibereze adeverinţe pentru beneficiarii Măsurii 215 - Plăţi privind bunăstarea animalelor - Pachet A - porcine, sesiunea III de depunere - anul II de angajament, care intenţionează să acceseze credite pentru finanţarea activităţilor curente de la băncile care au încheiat convenţii cu agenţia.
La solicitarea scrisă a fermierului, APIA va elibera acest act, prin care confirmă faptul că solicitantul a depus, în perioada 20 mai - 30 iunie 2015, cerere de plată pentru măsura specificată. De precizat că suma înscrisă în adeverinţă reprezintă 30% din valoarea sumei solicitate în cererea de plată an II de angajament, sesiunea III de depunere.
Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii garantează creditele acordate de bănci fermierilor, în cadrul acestui tip de convenţie. Pentru cei interesaţi, toate convenţiile încheiate între APIA, bănci şi Fondul de Garantare vor fi postate pe site-ul agenţiei la adresa www.apia.org.ro.
În conformitate cu prevederile Ordinului ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 703/ 23.07.2013 privind aprobarea condiţiilor în care se vor încheia Convenţiile dintre instituţiile financiare bancare şi nebancare şi APIA, în vederea finanţării de către acestea a activităţilor curente ale beneficiarilor plăţilor derulate prin APIA, Banca trebuie să respecte nivelurile costurilor aferente acordării creditelor pentru beneficiarii plăţilor directe, astfel încât dobânda finală aplicată beneficiarului să nu depăşească ROBOR 6M plus 4%, iar comisioanele aferente creditului să fie în limita de 1%.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro