Administrația Dragomir. O nouă valoare pentru reabilitarea Colegiului «Murgoci» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Administrația Dragomir. O nouă valoare pentru reabilitarea Colegiului «Murgoci»

• consilierii municipali au aprobat, pe 24 septembrie, o nouă modificare a documentației tehnico-economice și a indicatorilor pentru proiectul privind reabilitarea și modernizarea Colegiului Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci” • este vorba despre un proiect care se va realiza cu fonduri de la Compania Națională de Investiții (CNI) și a cărui valoare a crescut de la aproape 40 milioane lei cu TVA, la peste 56 milioane lei cu TVA

 

Încă un pas realizat de administrația locală pentru reabilitarea și modernizarea Colegiului Național ”Gheorghe Munteanu Murgoci” Brăila. Consilierii municipali s-au întrunit, marți, 24 septembrie, în cadrul unei ședințe extraordinare a Consiliului Local Municipal Brăila pentru a aproba o modificare de urgență a unei hotărâri mai vechi, de anul trecut, prin care se aprobase documentația tehnico-economică faza I – DALI (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenții) și actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru acest proiect. Hotărâre care a mai fost modificată și pe 31 octombrie 2023. Precizăm totuși că ideea a pornit undeva prin 2021, inițial lucrările dorindu-se a se realiza cu bani din bugetul local. În 2022 autoritățile deja anunțau o posibilă colaborare cu Ministerul Dezvoltării și Compania Națională de Investiții (CNI) pentru acest proiect, însă în toate hotărârile ce au urmat, sursa de finanțare specificată a rămas cea de pe plan local. În acest an, CNI a avizat favorabil acest proiect și lucrurile au căpătat o altă nuanță.

Astfel, consilierii au aprobat actualizarea indicatorilor precizându-se că finanțarea va fi de la bugetul local și de la Compania Națională de Investiții SA, în valoare totală de 56.390.849 lei cu TVA, din care construcția plus montajul înseamnă 38.976.878 lei cu TVA, conform devizului general întocmit de societatea Miron COM SRL Brăila.

Potrivit datelor din proiect, lucrările finanțate de CNI înseamnă 55.737.063 lei cu TVA, din care construcția și montajul 38.746.831 lei. Iar Primăria Brăila va mai plusa cu 654.786 lei din care construcția plus montajul înseamnă 230.047 lei.

După aprobarea hotărârii, Primăria Brăila a informat CNI despre acest nou pas administrativ bifat.

 

Valoarea acestui proiect a tot crescut de la un an la altul

Inițial, în luna septembrie 2021 când s-a discutat pentru prima dată despre acest proiect de reabilitare și modernizare a Colegiului Național ”Gheorghe M. Murgoci”, valoarea totală a acestuia era de doar 6.233.772 lei cu TVA din care construcția plus montajul 5.377.319 lei, iar sursa de finanțare: bugetul local.

Despre bani veniți prin intermediul Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, prin CNI s-a vorbit în 2022. La vremea respectivă se discuta despre un proiect de peste 6 milioane lei care viza liceul, sala de sport și laboratoarele ce ar fi trebuit realizat în 18 luni.

În luna iulie 2023, Primăria a venit cu alte modificări la hotărârea inițială. Pe lângă alte date tehnice, valoarea totală a proiectului a ajuns la 39.742.573 lei cu TVA din care construcția plus montajul la 28.760.345 lei cu TVA. Și la vremea respectivă finanțarea venea doar de la bugetul local. Ulterior, la o modificare a proiectului din octombrie anul trecut, valoarea totală a rămas aceeași, însă construcția plus montajul fusese estimat că se va ridica la 29.120.798 lei cu TVA.

În mai 2024 CNI a avizat favorabil proiectul privind reabilitarea imobilului monument istoric. În acest moment deja se vorbea despre o valoare totală de 42,2 milioane lei din care 600 mii lei din partea Primăriei.

Precizăm că în ședința extraordinară a CLM Brăila din luna aceasta a fost dezbătut doar acest proiect și aprobat cu unanimitate de voturi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro