• asta au aprobat consilierii municipali în cadrul unei şedinţe extraordinare a CLM • fostul consilier judeţean PNL Adrian Rădulescu a fost repus în funcţie în Consiliul de Administraţie la R.A. Administraţia Zonei Libere Brăila, prin vot secret • acesta îşi reia activitatea din 19 decembrie, însă numai până 18 aprilie 2019, când se va finaliza procedura de selecţie a unui nou membru
Situaţie încâlcită în Consiliul de Administraţie de la “Zona Liberă” Brăila. Mai exact, după ce consilierii municipali au decis, recent, să reînnoiască o parte
dintre mandatele celor din CA, un post a rămas vacant. Este vorba despre fotoliul fostului consilier judeţean PNL Adrian Rădulescu, care deşi nu s-a prezentat la interviu atunci când s-au reînnoit mandatele celorlalţi membri, a primit, luni, în cadrul unei şedinţe extraordinare a CLM o prelungire de mandat, însă pe o perioadă limitată de timp. Motivul? Potrivit proiectului de hotărâre, noul Consiliu de Administraţie de la Zona Liberă (format din foştii membri PSD-istul Florin Mircea - consilier judeţean -, Eugen Daniel Iacomi care era preşedintele CA al Regiei, Nicolae Sloată şi un reprezentat desemnat de Ministerul Finanţelor Publice), îşi începe activitatea pe 19 decembrie. Ei bine, era nevoie de încă un membru desemnat de administraţia brăileană, astfel că, la propunerea celor de la Zona Liberă, s-a luat în calcul prelungirea mandalui lui Rădulescu, dar numai până le 18 aprilie 2019, când se va finaliza procedura de selecţie a unui nou membru.
“Având în vedere că la data de 19.12.2018 începe mandatul 2018-2022 al Consiliului de Administraţie al R.A. Administraţia Zonei Libere Brăila, format din 5 membri, care la data prezentei este în următoarea formă: 4 posturi pentru care nominalizarea membrilor este în competenţa autorităţii publice tutelare, dintre care 3 posturi sunt ocupate cu administratori titulari, prin reînnoirea mandatelor şi 1 post vacant; 1 post atribuit reprezentantului Ministerului Finanţelor Publice, ce va fi desemnat prin ordin al ministrului în urma unei proceduri de selecţie internă. (...) Considerăm necesară declanşarea procedurii de selecţie pentru postul vacant”, se arată în proiectul de hotărâre, cu precizarea că nominalizarea lui Rădulescu s-a făcut printr-o adresă a reprezentanţilor “Zona Liberă”, pentru funcţia de administrator provizoriu începând cu 19 decembrie, dar nu mai târziu de 18 aprilie 2019.
Ei bine, desemnarea acestuia în şedinţa extraordinară a CLM Brăila s-a făcut prin vot secret însă la eveniment a existat un moment cel puţin ciudat. La solicitatea Angelicăi Bratu (care i-a ţinut locul secretarului municipiului Ion Drăgan), preţ de aproape un minut, nimeni nu a venit cu propuneri privind membrii care să facă parte din comisia de numărare a voturilor pentru acest proiect. În cele din urmă PSD-istul Sorin Boşneag i-a nominalizat pe colegii săi de partid: Petru Gojan, George Caranica şi Răzvan Popescu.
În cele din urmă, Rădulescu a fost reconfirmat pe poziţie cu 24 voturi “pentru” şi zero “împotrivă”.
Reamintim că Adrian Rădulescu a fost membru în cadrul Consiliului de Administraţie la Zona Liberă în mandatul 2014-2018. În şedinţa ordinară a CLM Brăila de la finele lunii octombrie s-au reînnoit mandatele de membru în CA pentru o parte dintre doritori, după ce Comisia de Evaluare s-a întrunit în perioada 8-10 octombrie şi le-a analizat rapoartele de activitate, iar ulterior pe 11 octombrie a avut loc susţinerea unui interviu. Florin Mircea a primit un punctaj 49,6; Eugen Daniel Iacomi - 43,8; Nicolae Sloată - 43,4. La vremea respectivă Adrian Rădulescu nu s-a mai prezentat la interviu, nu a solicitat amânarea acestuia şi a fost declarat absent, fără să mai primească vreun punctaj pentru activitatea sa.