In timp ce autoritatile dintre Braila si Galati bat apa-n piua, discutind de ani de zile despre maretele proiecte care se vor realiza intre Braila si Galati, oamenii de afaceri din zona cumpara din greu terenurile cu care sint improprietariti diversi braileni in zona. Mai mult, afaceristii locali au deja planurile puse la punct si si-au gasit deja investitorii pentru ridicarea unor cartiere rezidentiale. Este cazul consilierului municipal PRM Mihai Danut, care admite ca informatiile potrivit carora a achizitionat recent 75 de ha in zona amintita, impreuna cu alte doua persoane, dintre care, unul este consilierul municipal liberal Ion Sterian, sint adevarate. Mihai considera ca nu este nimic ilegal in a cumpara teren si a precizat ca are o lista cu inca circa 100 de persoane care au primit sau vor primi teren in apropierea soselei-dig dintre cele doua orase, pe care are de gind sa le contacteze in zilele urmatoare, pentru a mai cumpara ceva pamint. El a explicat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca mai multe persoane din comuna Vadeni au primit sau vor primi teren, la retrocedari, in acea zona, potrivit legii, si tot in conditii legale, el si partenerii sai ii contacteaza si le fac oferte: "Nu am facut speculatii cu terenuri pina acum, dar am de gind sa fac. Exista situatii in mai multe comune din judet, cum ar fi Chiscani, Cazasu, Vadeni, in care primariile nu au mai avut pamint destul, pentru ca toti oamenii indreptatiti sa-si primeasca terenuri si atunci s-a luat de la ADS o anumita suprafata, care a fost impartita. Numai la Chiscani sint sute de hectare care au fost repartizate in acest fel. Acum a venit rindul Vadeniului. Niste cetateni au primit 100 ha de pamint, Biblioteca Universitara Bucuresti a primit alte 50 de ha, in numele Fundatiei Carol I si un alt cetatean a primit 6-7 ha. Totul a mers perfect, pina acum 2-3 saptamini, cind au inceput discutiile, pentru ca eu am cumparat de la o parte dintre acesti oameni teren si numele meu a aparut, alaturi de alte doua nume, in acte. Din 157 de ha noi am avut posibilitatea sa cumparam 75 ha. Mi-as fi dorit sa cumparam in continuare, dar de la Biblioteca Universitara va fi foarte greu, pentru ca proprietarul terenului este Ministerul Educatiei, iar cealalta persoana, cu 6 ha, a refuzat sa vinda. Eu sper din toata inima ca si in saptaminile urmatoare sa cumpar in continuare teren, am o lista cu aproximativ 100 de nume, persoane care detin sau au dreptul sa detina teren in zona Vadeni, ca va fi mai departe de dig sau mai aproape, si in limita disponibilitatilor financiare, voi cumpara cit de mult"
L-am intrebat pe Mihai Danut ce are de gind sa faca, la modul concret, cu acest teren: "Sint mai multe variante. Sint in discutie cu o firma din SUA care se ocupa de constructii si nu trebuie pierdut din vedere faptul ca numai la nivelul municipiului Braila sint peste 3000 de cereri de locuinte, banuiesc ca la nivelul municipiului Galati numarul este cel putin dublu. Firma respectiva preia niste zone, le sistematizeaza, construieste pe banii ei locuinte si apoi le vinde. Intentia mea este ca o parte din teren sa o vind ca atare, iar pentru diferenta sa intram in combinatii, in sensul in care noi oferim terenul, iar firma sa construiasca si sa sistematizeze. Am in vedere ca, dupa cite cunosc eu, municipiul Galati nu mai are unde sa se dezvolte, si atunci, cu certitudine vor incerca sa se dezvolte catre sud. Incercam sa profitam de aceste lucruri si sa punem in valoare terenul respectiv cit mai bine".
Mihai Danut a explicat ca nu este singurul care a vazut oportunitatea si incearca sa profite de ea, omul de afaceri galatean Herascu avind si el circa 500 de ha, in zona. Consilierul brailean a refuzat sa dezvaluie cu cit a cumparat pamintul respectiv, insa a declarat pretul la care este dispus sa vinda: 35 euro/mp.
Precizam ca al doilea partener al lui Mihai Danut, in afacerea cu terenurile respective, in afara de Ion Sterian, este directorul BCR Braila, Ionel Ghilinta.