Ajutoare de incalzire la iarna pentru mai multi braileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ajutoare de incalzire la iarna pentru mai multi braileni

La iarna, numarul brailenilor care vor putea beneficia de ajutor pentru incalzirea locuintei va creste semnificativ - asta daca proiectul legislativ care modifica cuantumul minim pina la care se va acorda acest sprijin financiar va fi aprobat de Executiv. Conform acestuia, venitul urmeaza sa fie majorat de la 310 lei noi/de persoana, la 500 lei, atit pentru cei care utilizeaza pentru incalzirea locuintei energie termica furnizata in sistem centralizat, cit si pentru consumatorii de gaze naturale.
Banii necesari acordarii acestor ajutoare vor veni tot de la Ministerul Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, dar nu vor mai fi acordati de Directia locala, ci de Primaria Braila. Cei care se regasesc printre brailenii cu venituri de pina la 500 lei/persoana vor trebui sa depuna, la Primarie, declaratia pe propria raspundere privind componenta familiei si a veniturilor realizate, care vor fi transmise furnizorilor de energie termica si gaze naturale. "Marirea transei de venit este un lucru foarte bun, deoarece vor putea beneficia de aceste ajutoare mai multe familii cu venituri reduse. Ajutoarele pentru Incalzirea locuintei nu vor mai fi acordate ca pina acum, ci prin compensarea procentuala a valorii efective a facturii la energia termica. Astfel, vor exista 9 transe de venituri, cele mai sarace familii putind beneficia de o compensare de 90 la suta din acest pret, iar familiile cu venituri mai mari, respectiv de 500 lei pe membru de familie, de o compensare de 10%. Pentru familiile care sint si beneficiare ale ajutorului social stabilit In baza Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, compensarea va fi de 100%", ne-a precizat Veronica Macri, director executiv al Directiei de Munca Solidaritate Sociala si Familie (DMSSF) Braila.
Stabilirea dreptului la ajutor, in cazul energiei termice si a gazelor naturale, se va face pe baza analizei datelor din documentele depuse, prin dispozitie a primarului, care va contine compensarea procentuala si cuantumul ajutorului, calculat In functie de venitul net mediu lunar pe membru de familie. Pentru persoana singura se va acorda, pentru prima data, o compensare mai mare cu 10 la suta fata de proportiile stabilite pentru familie. In cazul Incalzirii cu lemne, carbuni si alti combustibili, stabilirea dreptului la ajutor se va realiza de catre Directia de Asistenta Sociala si se va aproba o singura data, la Inceputul sezonului rece, pentru toata perioada. Fondurile necesare pentru plata acestor ajutoare si pentru cheltuielile administrative se vor suporta din bugetele locale.

Ajutoarele de asta iarna au depasit 8 milioane de lei

In perioada noiembrie 2005 - martie 2006, DMSSF a acordat brailenilor cu venituri de pina la 310 lei/persoana, care au utilizat pentru incalzirea locuintei energie termica furnizata in sistem centralizat sau gaze naturale, ajutoare in valoare de peste 80 de miliarde de lei. Dupa anchete sociale desfasurate la domiciliul solicitantilor, au fost aprobate 22.645 de cereri, dintre care 10.885 pentru gaze naturale si 11.760 pentru energie termica. In functie de veniturile pe care le realizau, cei care utilizau energie termica pentru incalzirea locuintei au putut beneficia de bonuri cu valori cuprinse intre 32 si 223 lei. In cazul gazelor naturale, bonurile pentru incalzire au avut valori cuprinse intre 24 si 190 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro