Alba-neagra cu arestarea lui Sgîrcitu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alba-neagra cu arestarea lui Sgîrcitu

Sâmbătă, 4 iulie, Sgîrcitu fusese arestat preventiv tot pentru şantaj, după ce, cu o zi înainte, fusese pus în libertate şi, concomitent, reţinut pe bază de ordonanţă şi aruncat în Arestul IPJ. În prezent, el este anchetat în trei dosare penale pentru şantaj. În primul caz, anchetatorii spun că, împreună cu Ionel Sgîrcitu şi cu Ionuţ Agheboaie, l-ar fi şantajat şi agresat pe Constantin Ciprian Geangu, pentru că nu i-ar fi plătit camătă. În al doilea caz, el ar fi constrâns două persoane să plătească împrumuturi acordate cu camătă precum şi dobânzi împovărătoare, prejudiciul cauzat fiecăreia fiind de 80.000 de euro. În al treilea caz de şantaj, anchetatorii urmează să ne precizeze acuzaţiile care i se aduc lui Sgîrcitu, acesta fiind prezentat, azi, la Judecătoria Brăila, cu propunere de arestare preventivă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro