Alimentarea artificială a Lacului Sărat a fost ilegală | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Alimentarea artificială a Lacului Sărat a fost ilegală

Este ilegal ce s-a făcut, chiar dacă autorităţile judeţene au încercat să justifice operaţiunea spunând că exista pericolul ca luciul de apă să dispară complet din cauza secetei şi că apa adusă din canale a trecut mai întâi prin lacul numărul doi şi abia pe urmă a ajuns în lacul numărul unu. Titularul de licenţă «Unita Turism» a fost sancţionat cu avertisment, pentru că a acceptat tacit acţiunea dispusă de Consiliul Judeţean. Dacă situaţia se va repeta, s-ar putea ajunge la anularea licenţei", ne-a declarat Bălan. Reprezentantul ARM Galaţi ne-a mai spus că s-au prelevat probe din lac, pentru a se vedea în ce măsură calităţile terapeutice ale acestuia au fost afectate de aportul artificial de apă. "Nu am primit rezultatele încă, deci nu ştim exact ce efect a avut asupra lacului sărat această operaţiune", ne-a mai declarat Dumitru Bălan. Pentru cei care susţin că şi precipitaţiile aduc în lac tot apă dulce, reprezentantul ARM spune că, în cazul ploilor, aportul este incomparabil mai mic decât volumul de apă scurs în lac în cele câteva zile, cât a funcţionat aducţiunea artificială. "Lacul îşi menţine calităţile terapeutice atât timp cât principala lui sursă de alimentare rămâne pânza freatică. În momentul în care venim cu apă de suprafaţă echilibrul chimic natural este afectat, iar datoria noastră este să împiedicăm acest lucru", a conchis Dumitru Bălan.

Stancu zice că nu-i aşa

De partea cealaltă, preşedintele CJ, Gheorghe Bunea Stancu, a încercat din nou, ieri, să-şi justifice acţiunea, pretinzând că deversarea apei din canalele de irigaţie în lac, a fost perfect legală: "Apa este din pânza freatică, aşa cum spun legile celor de la Agenţia Naţională a Rezervelor Minerale, iar numărul de turişti, în perioada în care apa a crescut este de câteva ori mai mare decât înainte. S-au luat probe cu ajutorul celor de la Agenţia amintită şi nu cred că sunt probleme. Se pune apă de ani de zile, ca să se umple lacul, nu am făcut-o noi acum, pentru prima oară, că nu am inventat noi apa, şi nici cercul. O să vedem care sunt rezultatele, dar eu vă spun că nu are cum să fie rezultate proaste, pentru că salinitatea era iniţial de 3 ori mai mare decât normal şi era firesc, dacă nu mai era apă deloc. Împreună cu domnul primar, când am fost acolo, vedeam cum băgam apă şi sugea ăla toată apa, pentru că noroiul ăla se împuţeşte dacă nu are apă".

Mai mult decât atât, Stancu s-a arătat nemulţumit de faptul că presa şi unii liberali, care, în opinia sa, "au încă caş la gură", cutează să pună public întrebări în legătură cu legalitatea şi oportunitatea soluţiei adoptate pentru umplerea lacului, dar şi cu privire la posibilele efecte negative asupra calităţilor terapeutice ale nămolului: "Puneau nişte întrebări în legătură cu ce a făcut preşedintele! Ce am făcut?! Probabil că am şi ceva câştig pentru că am băgat apă acolo, după mintea unora! Nu, stimaţi colegi, câştigă Brăila! Chiar dacă sunt acolo nişte probleme în discuţie între Brăila şi Chiscani, legat de acest lac. Părerea mea este că ar fi bine ca staţiunea să rămână la municipiul Brăila, că una e puterea oraşului şi alta este puterea Chiscaniului şi ea trebuie făcută o staţiune care să corespundă unor norme actuale".

Reamintim că alimentarea lacului cu apă din reţeaua de irigaţii, printr-o scurgere făcută pe sub terasamentul liniei de cale ferată dintre lacul nr. 1 şi lacul nr. 2, a început în urmă cu două săptămâni. Preşedintele Consiliului Judeţean ne-a declarat atunci că a luat această măsură deoarece se temea că lacul va seca de tot. "Metoda s-a mai aplicat şi în alţi ani secetoşi, nu este nici o noutate. Chiar şi înainte de 1989 se proceda la fel, iar calităţile nămolului nu s-au pierdut", ne-a declarat Stancu, la câteva ore după ce controversata metodă fusese pusă în aplicare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro