* este o premieră că la cârma instituției a ajuns o femeie
Premieră la Registrul Auto Român! O doamnă a preluat conducerea instituției!
Alina Niță este de ieri, 1 martie, noul director general al RAR. Din comunicatul primit la redacție am aflat că Niță este în echipa Registrului Auto Român de 7 ani, iar în ultimii doi a fost director economic. De profesie economist, Alina Niță este determinată să-și concentreze acțiunile de management asupra digitalizării, debirocratizării și gestionării instituției din punct de vedere economic, într-un context dificil, generat de acutizarea problemelor din piața auto.
“Sunt adepta comunicării transparente și a identificării soluțiilor aplicabile cu celeritate. Mă voi implica activ, împreună cu colegii mei experimentați din zona tehnică, pentru ca Registrul Auto Român să garanteze prin toate pârghiile creșterea siguranței în trafic. După 7 ani în RAR, știu ce așteptări au oamenii care ne trec pragul și nu voi ezita să dovedesc că respectul pentru clienți, profesionalismul angajaților și calitatea activităților prestate sunt o normalitate. Despre toate proiectele care îmi vor defini mandatul de director general vă voi informa constant. Până atunci, vă doresc o primăvară plină de speranță!”, a declarat presei noul director general.