Mergi la conţinutul principal

Amendamentele consilierilor PNL

Aşa cum au promis după ce au fost chemaţi să facă declaraţii la sediul DNA Galaţi în legătură cu anumite proiecte de hotărâre votate, liberalii au susţinut, ieri, o conferinţă de presă. Mai exact consilierii locali PNL Eduard Ciocan şi Cătălin Hagiu, în frunte cu viceprimarul Alexandru Dănăilă au ţinut să îşi prezinte amendamentele la două proiecte de pe ordinea de zi. Primul dintre acestea a făcut referire la planul strategic de mobilitate urbană. Liberalii au susţinut că în contextul înscrierii oraşului nostru în cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021, viziunea la capitolul transport ar putea căpătă noi nuanţe. Atât Ciocan cât şi Dănăilă au precizat că pistele de biciclişti şi promovarea acestui tip de transport ar trebui să fie pe primul loc în cadrul planului amintit.
"Această strategie este bine venită însă se axează îndeosebi pe transportul în comun şi pe cel cu atoturismul. Doar două pagini din cadrul planului de mobilitate sunt dedicate transportului cu bicicleta. Acest punct ar trebui să fie primul pe care să îl atingem în dezvoltarea aceasta integrată. Să realizăm câteva piste de biciclete. Poate să facem un proiect pilot în care să legăm anumite zone de interes din municipiu - zone de recreaţie cum sunt Parcul Monument, Faleza, sau zona centrală unde este Primăria. Într-un fel să punem acest punct în faţa celorlalte. Pentru a putea decongestiona traficul şi a crea un mod de viaţă un pic mai sănătos. Vorbim despre reducerea noxelor, sportul pe care ar putea să îl facă oamenii în fiecare zi, mergând pe bicicletă. Încercăm să introducem un pic acest tip de cultură. Cred că este mult mai bună o astfel de abordare decât, să zicem, să realizăm un metrou uşor. Implică alte investiţii", a declarat Ciocan. La rândul său, Dănăilă a propus existenţa unor rute concrete şi a unor locuri de unde să se poată închiria biciclete. "Pe lângă piste intenţionăm să propunem montarea unor baterii de biciclete pe traseele pe care le vom stabili, astfel încât, cei care vor să utilizeze biciclete, dar nu deţin una, să o poată face şi să le lase în diferite puncte pe traseul stabilit. Este o chestiune care se adresează tuturor cetăţenilor, dar în primul rând celor tineri. Iei bicicleta din centru, de exemplu şi o laşi în Parcul Monument, unde e şi final de transport. Când te întorci o laşi în partea cealaltă. În toate zonele care au fost reabilitate cu fonduri europene există supraveghere video. Traseul ar fi cumva supravegheat pe zona asta", a declarat Dănăilă, subliniind că ideea propusă ar putea fi implementată până la finele anului, sau cel târziu primăvara viitoare. De asemenea, viceprimarul a vorbit şi despre transportul în comun axat pe noduri intermodale.

Hagiu a propus o măsură în sprijinul nevoiaşilor şi bolnavilor

La rândul său, liberalul Cătălin Hagiu a anunţat că un alt proiect pe ordinea de zi face referire la acordarea ajutoarelor de urgenţă, altele decât cele stabilite de art. 28 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat. Acesta a subliniat că în prezent principala cerinţă pentru a beneficia de un asemenea ajutor este ca solicitantul să fie cu plata la zi în privinţa tuturor taxelor şi impozitelor locale, lucru pe care nu îl consideră neapărat potrivit.
"Prin această hotărâre se stabileşte că pentru cazuri deosebite, bine întemeiate şi motivate prin anchetă socială, cuantumul maxim al ajutorului de urgenţă acordat este de 1.000 lei cu precădere pentru situaţiile de natură medicală deosebită, precum şi situaţiile familiilor numeroase cu minori care prezintă de asemenea probleme medicale. Cel care solicită trebuie să figureze că are zero datorii. Consider că este o prevedere neavenită în condiţiile în care vorbim de situaţii şi aşa complicate, despre boală, fel de fel de probleme. Nu e nevoie să mai îngreunăm şi noi aceste situaţii aflate la limită. De aceea, astăzi am să propun un amendament să renunţăm la această prevedere strict pentru cazurile medicale", a afirmat Hagiu.

Amendamentele liberalilor au fost acceptate cu mici modificări

În cadrul şedinţei ordinare a CLM de ieri, liberalii şi-au prezentat ideile în faţa plenului în momentul dezbaterilor privind cele două proiecte de hotărâre amintite. În ceea ce priveşte prioritizarea pistelor de biciclişti în cadrul planului de mobilitate urbană, amendamentul PNL-iştilor a fost consemnat în procesul verbal. De asemenea primarul Aurel Simionescu a dat asigurări că ideile propuse de liberali vor fi transmise realizatorilor proiectului pentru a le lua în considerare. În ceea ce priveşte, propunerea lui Hagiu privind stabilirea situaţiilor care motivează acordarea ajutoarelor de urgenţă şi eliminarea prevederilor privind dovedirea achitării tuturor taxelor şi impozitelor locale de către beneficiar, edilul şef a rezonat mult mai bine. "Este adevărat că cei care solicită ajutoare de acest tip, nu toţi, unii dintre ei, pot fi într-o situaţie extrem de proastă din punct de vedere al sănătăţii. Să îi mai trimiţi după 7 documente e mai complicat. Până acum a existat o anumită formulă de înţelegere de la caz la caz, pentru situaţiile respective. Vă propun să găsim şi să introducem în hotărâre un aliniat care să vorbească despre o declaraţie pe proprie răspundere a persoanei respective, că are achitate toate datoriile şi o verificare de către Direcţia de Asistenţă Socială la Direcţia Finanţelor Publice. Urmând ca în 30 de zile să aducă acele documente care sunt necesare. Atenţie însă, dacă are obligaţii şi nu le stinge la momentul respectiv, va trebui să returneze suma în conformitate cu prevederile legii", a declarat Simionescu. Ambele proiecte de hotărâre amintite au trecut de votul plenului, singurul consilier care a preferat să se abţină fiind PNG-istul Ionel Alexandru, care a avut mai multe nemulţumiri legate de acestea.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro