Amenzi de 9.000 de lei, într-o singură zi, pentru şoferi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzi de 9.000 de lei, într-o singură zi, pentru şoferi

Razii şi controale în tot judeţul, pentru identificarea şi tragerea la răspundere a şoferilor certaţi cu legea. Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în ziua de luni, 18 iulie 2016, poliţişti din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier "au acţionat pe arterele rutiere din municipiul şi din judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere, precum şi pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave".
În timpul acţiunilor poliţieneşti de luni, oamenii legii au constatat 31 de contravenţii rutiere, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de aproape 9.000 de lei. Totodată, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării un permis de conducere. Acţiunile continuă şi în zilele următoare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro