Amenzi de aproape 34.000 lei pe linie Covid–19 | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amenzi de aproape 34.000 lei pe linie Covid–19

poliţiştii au continuat controalele în locuri aglomerate şi au aplicat sancţiuni celor care nu respectau măsurile impuse în scopul prevenirii răspândirii Covid – 19

 

Noi sancţiuni pe linie Covid – 19. La data de 18 noiembrie, poliţiştii brăileni împreună cu jandarmi şi poliţişti locali au continuat activităţile de verificare a gradului de respectare a prevederilor legale pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Astfel, au fost desfăşurate 17 acţiuni punctuale vizând societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, pieţe şi târguri, zonele aglomerate şi mijloace de transport în comun, cele cu regim de TAXI şi cele care asigură transportul angajaţilor.

În intervalul orar 23.00 - 05.00, acţiunile au vizat şi interdicţia de circulaţie a persoanelor în afara locuinţelor sau a gospodăriilor, prevăzută de H.G. 935/2020. “În cadrul acţiunilor desfăşurate, forţele implicate au verificat 33 de societăţi comerciale, au legitimat 1.359 de persoane şi au controlat 259 de vehicule, 149 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun, cu regim de TAXI şi mijloace care asigură transportul angajaţilor la locul de muncă. Au fost aplicate 63 de sancţiuni contravenţionale la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu amenzi în valoare totală de peste 33.750 de lei”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

Pentru nerespectarea măsurilor privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecţie în mijloacele de transport, poliţiştii brăileni şi poliţiştii locali au sancţionat contravenţional 10 de persoane, dintre care 5 şoferi şi 5  pasageri, valoarea  amenzilor fiind de 1.000 lei.

Totodată, 11 de persoane  care nu au respectat interdicţiile privind circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23.00-05.00, au fost sancţionate contravenţional cu amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 4.500 lei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro