Amical cu rezultat echitabil | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Amical cu rezultat echitabil

Spre deosebire de jocul de pe Municipal, cel desfăşurat sâmbătă la prânz la Ianca a fost mult mai alert, cu destule acţiuni în ambele careuri dar fără goluri, pentru că ambele formaţii au testat mai mulţi juniori dar şi diverse scheme tactice, iar la finalul partidei antrenorul gazdelor, Adrian Baldovin, s-a declarat mulţumit de jocul elevilor săi. "Joc de Liga a III-a bun, a fost un antrenament reuşit. Treptat jucătorii noştri încep să înţeleagă ceea ce le cer, iar fotbaliştii testaţi au impresionat şi mă refer la Moise de la CS Făurei, pe care l-am folosit în faţa apărării, Ciurea sau Gatiu dar şi copiii noştri de perspectivă au avut o evoluţie bună", preciza la finalul amicalului antrenorul gazdelor.

Meciul a fost echilibrat, ambele combatante au făcut risipă de energie, însă faza de finalizare a avut de suferit. Singura formaţie care totuşi a reuşit să marcheze a fost CF Brăila, însă reuşita elevilor lui Vasile Darie a fost anulată de arbitrul întâlnirii pe motiv de ofsaid. Henry a trimis mingea în bară, aceasta a revenit în faţa porţii de unde Endigwe nu a mai ratat, însă reuşita nigerianului nu s-a concretizat şi pe tabela de marcaj.

Viitorul a avut de două ori şansa de a înscrie prin Vali Durbacă după o centrare a lui Mândroasa, şi prin Crăciun, dar şi brăilenii au irosit câteva, fie din cauza faptului că atacanţii de conjunctură nu au ales soluţiile cele mai bune, fie din pricina vântului care a suflat foarte tare în repriza a doua incomodându-i pe jucători.

Şerban i-a încercat de două ori vigilenţa lui Jalbă, Pascu o dată, însă de fiecare dată portarul gazdelor a fost la post şi a mai fost o reluare, cu capul, de la marginea careului mic, a lui Gurguiatu însă mingea a trecut pe lângă poartă.

Pe ansamblu CF Brăila a fost echipa care a dominat teritorial, gazdele s-au apărat grupat şi au oprit marea majoritate a acţiunilor brăilene înainte ca acestea să devină periculoase pentru portarul Jalbă, dar au declanşat şi contraatacuri tăioase, astfel că amicalul s-a încheiat cu un rezultat echitabil.

Ambele formaţii îşi ţin în continuare jucătorii în "priză" şi după acest test. Viitorul Ianca a mai stabilit un amical, miercuri, 18 decembrie, cu Recolta Tufeşti iar în funcţie de timp şi CF Brăila ar mai vrea să susţină cel puţin un amical în această săptămână.

Viitorul Ianca: S. Jalbă - Boariu, Moroianu, Ionescu, Baciu - Moise, Grozea, Ghiviciu, Crăciun - Mândroasa, V. Durbacă.
În repriza a doua au mai evoluat Ciurea, Percă, Cotigă, Ştefan, Gatiu, A. Jalbă, Ilie.

CF Brăila: Botaş - Bosoi, Şerban, Gurguiatu, Necoară - Drăguş, Pascu, Pânzaru - Iosofache, Panait, Pungă.
La brăileni au mai evoluat Mitrea, Moldoveanu, Olenic, Stănciulescu, Dima, Oprea, Techiu, Endigwe, Ilie, V. Gheorghe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro