Aşadar, firma "Golf Trade", care dă bowling la tot cartieru' în Brăila a primit permisiunea de la aleşii voştri, că io în niciun caz nu i-am votat pe jnapanii ăştia, să dea de trei ori mai puţini bani la bugetul local. Adică, să zicem, dacă până acum nenea cu bowlingul trebuia să plătească o taxă de 10 lei, după ce l-a convins pe domnu' Bunea Stancu, acelaşi patron va trebui să dea doar 3 lei la stat. Oficial, cică omu' nu are clienţi, nu face vânzare, deci nu are profit ca să mai verse şi la buget şi să mănâncă şi gura lui o tochitură acolo.
Păi, dacă lucrurile stau aşa, hai să vă spun eu ce nevoi am, cât de greu o duc şi cum ar putea Consiliul Judeţean condus de domnu' Bunea Stancu să mă ajute să-mi revin dpdv. financiar. Întâi şi-ntâi, consider că ar fi de bon ton ca domnii din CJ să mă scutească pe următorii 2-3 ani (până trece criza economică) de plata impozitului pe casă, garaj şi maşină. Ceva venituri am eu, dar dacă vă spun în câte locuri din Austria trebuie să ajung iarna asta o să-mi plângeţi de milă, ba chiar o să-mi daţi şi 30-40 de milioane de pomană. Apoi, uitându-mă din profil la mine, consider că aş fi persoana potrivită pentru a primi o indemnizaţie de sprijin din partea CJ Brăila. Un fel de ajutor material în cuantum de doar 1.000 de euro (la cursul din 20 ianuarie 2010, când moneda europeană va sări de 47.000 de lei vechi), ca să am şi io bani de-un bowling, să contribui astfel la bunăstarea patronului "Golf Trade". Păi, dacă nu punem umărul cu toţii să-i facem vânzare omului, de unde dracu îşi va putea plăti el dările către bugetul local, fie ele şi reduse cu 2/3?
Aşa că, dacă tot ne-am adunat astăzi în faţa Scormonitorului, propun ca în următoarea şedinţă CJ primul punct pe ordinea de zi să fie proiectul de hotărâre privind susţinerea financiară a subsemnatului cu 1.000 de euro, până când o să le zic eu că mi-am revenit cu banii.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.