Ancheta în dosarul lui Videanu şi Vosganian, la final | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Ancheta în dosarul lui Videanu şi Vosganian, la final

Se apropie de final una dintre cele mai mari anchete de corupţie, a anunţat procurorul-şef al DIICOT, în direct la emisiunea „24 de minute" de la Digi24. E vorba despre dosarul în care doi foşti miniştri ai Economiei, Adriean Videanu şi Varujan Vosganian, sunt acuzaţi că ar fi oferit gaze naturale la preţuri mici unei firme controlate de miliardarul Ioan Niculae. Prejudiciul în acest caz depăşeşte 60 de milioane de euro.
În urmă cu patru luni, când au fost audiaţi în dosarul „Gaze ieftine", Ioan Niculae şi Adriean Videanu n-au vrut să dezvăluie detalii despre cursul anchetei. Acum, procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, spune că până la trimiterea în judecată a celor doi mai e doar un pas: „Se va finaliza dosarul în perioada imediat următoare. Se lucrează la actul de sesizare, din ce ştiu".

62 de milioane de euro prejudiciu

Fostul ministru al Economiei, Adriean Videanu, e acuzat că ar fi semnat trei memorandumuri prin intermediul cărora ar fi favorizat grupul de firme condus de Ioan Niculae. Practic, susţin procurorii, respectivele ordine ar fi obligat Romgaz să funcţioneze în interesul unor societăţi private, prin livrarea de gaz la preţuri preferenţiale. Nimic mai fals, susţine avocatul lui Adriean Videanu, care susţine că nu există prejudiciu.
Şi în privinţa senatorului Varujan Vosganian, ministru al Economiei înaintea lui Adriean Videanu, suspiciunile DIICOT sunt similare. Acesta nu poate fi însă urmărit penal, pentru că parlamentarii n-au fost de acord cu ridicarea imunităţii în cazul său.

Un serviciu de informaţii propriu

Pe de altă parte, procurorul-şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat în emisiunea „24 de minute" de la Digi24.ro că direcţia pe care o conduce a înaintat Ministerului Justiţiei un proiect de lege prin care vizează să-i fie creată o unitate proprie de analiză a informaţiilor, precum şi o unitate de cercetări în domeniul financiar, pentru a facilita confiscarea averilor obţinute prin infracţiune.
„Este foarte important în perioada următoare - şi DIICOT îşi propune asta prin proiectul de lege pe care l-a înaintat Ministerului Justiţiei - să îşi creeze o unitate proprie de analiză a informaţiilor şi o unitate de cercetări în domeniul financiar pentru confiscarea produsului infracţional", a spus Daniel Horodniceanu la Digi24.
El a subliniat necesitatea unui aparat de poliţie propriu, o poliţie judiciară. „E o idee care nu-mi aparţine, dar pe care mi-am însuşit-o. Mi-am dat seama, în ani de lucru în DIICOT, că e nevoie de un aparat de poliţie propriu, dar nu neapărat de felul celui care funcţionează astăzi în DNA, care şi-a dovedit valoarea şi succesul. Succesul DNA se datorează şi poliţiei judiciare. Crima organizată are alt specific, poliţistul de crimă organizată trebuie să fie în stradă, să fie în permanentă conexiune cu vectorii crimei organizate, trebuie să penetreze grupările de criminalitate organizată, să aibă relaţii cu marile clanuri care guvernează zone întregi din marile oraşe în special", a arătat procurorul-şef al DIICOT.

Autoritatea DIICOT, disipată

Daniel Horodniceanu s-a arătat nemuţumit de ceea ce el a numit „disiparea autorităţii DIICOT" în materie de criminalitate organizată, odată cu noul Cod Penal, prin care şi alte parchete pot avea competenţe în domeniu.
În ceea ce priveşte necesitatea unor instrumente legale pentru confiscarea bunurilor ilicite, Daniel Horodniceanu a arătat că „e nevoie de o schimbare de viziune (...), să mergem pe viziunea europeană de produs infracţional, şi nu de pagubă sau prejudiciu, în sensul de a reuşi ca după tragerea la răspundere penală sau în acelaşi moment să-i putem confisca şi produsul infracţiunii. E de esenţa structurilor specializate din Ministerul Public să poată să nu lase produsul infracţional în mâna infractorului, pentru că degeaba îl tragi la răspundere, dacă îi laşi banii. şi doar dauna, ci inclusiv fructele pe care dauna lui le-a produs. Am eleborat deja un proiect, care este deja pe masa ministrului justiţiei. E în discuţie, o să vedem în perioada următoare", a spus procurorul-şef al DIICOT.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro